Lideri ai unor organizatii PSD din Iasi ii cer lui Gheorghe Nichita, pus sub control judiciar in dosarul in care este acuzat ca folosea politisti locali pentru a-si urmari fosta iubita, sa renunte la autosuspendarea de la sefia PSD Iasi pentru ca activitatea filialei judetene "sa reintre in normal".

Gheorghe Nichita s-a intalnit, vineri, cu sefii de organizatii PSD din zona Pascani si, potrivit vicepresedintelui PSD Iasi Cristian Stanciu, mai multi participanti la intrunire i-au cerut primarului suspendat al municipiului Iasi, Gheorghe Nichita, sa revina in fruntea filialei judetene, dupa decizia sa de autosuspendare, de la inceputul lunii mai, transmite corespondentul MEDIAFAX.

"Astazi (vineri - n.r.) a avut loc o intalnire informala in comuna Tatarusi, la care s-au discutat aspecte ce tin de situatia politica atat la nivel central, cat si la nivelul organizatiei judetene. La intalnire, au participat zeci de primari, presedintele interimar al organizatiei Iasi, lideri ai organizatiilor de femei, tineret, parlamentari, precum si domnul Gheorghe Nichita. Mai multi participanti i-au cerut domnului Nichita sa renunte la autosuspendare pentru ca activitatea organizatiei judetene sa reintre in normalitate", a declarat vicepresedintele PSD Iasi, Cristian Stanciu.

In 7 mai, Gheorghe Nichita a anuntat ca se autosuspenda din toate functiile politice detinute, pana la clarificarea situatiei sale juridice, el precizand ca a luat decizia in urma unei discutii cu Victor Ponta. Surse din PSD Iasi sustin ca, dupa alegerea lui Liviu Dragnea la sefia PSD, Nichita le-ar fi spus unor colegi de filiala ca ar vrea sa revina la conducerea organizatiei iesene a social-democratilor.

In prezent, organizatia este condusa de Victorel Lupu, un apropiat al lui Nichita. Aceleasi surse au mai precizat ca Gheorghe Nichita nu exclude nici varianta candidaturii sale la alegerile locale de anul viitor, dar ca nu este decis daca va candida la functia de primar sau pe listele PSD pentru Consiliul Judetean.

Citeste si:
Ciolacu: „PSD va depune o moțiune simplă contra ministrului Economiei"
Ciolacu: „PSD va depune o...

Primarul suspendat al Iasiului este cercetat sub control judiciar in dosarul in care este acuzat ca ii folosea pe angajatii Politiei Locale pentru a o urmari pe fosta sa iubita. In acelasi dosar sunt cercetati, sub control judiciar, Liviu Hliboceanu, seful Politiei Locale Iasi, si Stefan Avirvarei, sef serviciu in aceeasi institutie. Gheorghe Nichita este suspectat in acest dosar ca ii folosea pe angajatii Politiei Locale Iasi, institutie subordonata primariei, sa supravegheze anumite persoane, iar directorul Politiei Locale il tinea la curent cu toate detaliile legate de persoanele urmarite.

Adina Samson, sef de serviciu in Primaria Iasi, cu care edilul Gheorghe Nichita a avut o relatie de cativa ani, l-ar fi denuntat pe acesta dupa ce el i-ar fi pus pe politistii locali sa o urmareasca. Primarul Iasiului, Gheorghe Nichita, s-ar fi folosit inclusiv de clanul Cordunenilor, pe langa angajati ai Politiei Locale si ai altor institutii din Primarie, pentru a isi urmari iubita si a ameninta un barbat cu care s-a intalnit aceasta la un moment dat, potrivit unor documente ale anchetatorilor.

Adina Samson spunea ca a fost lovita de edil, care o hartuia si ameninta ca o va distruge, iar in septembrie 2014 i-a comunicat acestuia ca vrea sa incheie relatia, precizand ca in octombrie a facut o plangere la Parchet impotriva primarului, dupa ce acesta a inceput sa o urmareasca si sa o ameninte din momentul in care i-a spus ca vrea sa puna punct relatiei. Ea preciza ca niciodata nu a facut o plangere la DNA si ca singurul sau demers a fost demersul de la Parchet, din octombrie 2014, precizand, totodata, ca ii spusese primarului ca va mai face o plangere si ca se vor vedea la tribunal.

Gheorghe Nichita este primar al Iasiului din anul 2003, iar din iulie 2000 este membru PSD.

Citeste si:
Elena Udrea: „Unde să fug, rămân în țară indiferent de ceea ce se...
Elena Udrea: „Unde să fug,...


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.