Sedinta grupurilor PSD a fost tensionata, unii parlamentari reprosandu-i presedintelui Camerei, Valeriu Zgonea, ca a permis convocarea plenului reunit., relateaza MEDIAFAX.
Valeriu Zgonea a declarat, dupa sedinta, ca a explicat colegilor punctul sau de vedere si le-a spus ca nu sunt foarte multe solutii. "S-a discutat aproape trei ore la partid si trebuie respectata decizia Biroului Permanent National al PSD de neprezentare la plen. Eu, ca presedintele Camerei, in numele PSD, le-am explicat ca din punct de vedere juridic, mai devreme sau mai tarziu trebuie sa facem plen si, avand in vedere cazurile precedente, si la Teodor Melescanu, si la Razvan Ungureanu, in care acest aviz consultativ poate fi facut cu dezbatere in plen sau fara dezbatere in plen. In acest moment, doar PSD, PC si PLR si-au anuntat nesustinerea dmnului Ungureanu, dintr-un principiu traditional, pe care l-am pastrat din USL”, a spus presedintele Camerei Deputatilor.
Plenul reunit al Parlamentului urmeaza sa se intruneasca marti, de la ora 17.00, pentru votul de desemnare a senatorului PNL Mihai Razvan Ungureanu la conducerea Serviciului de Informatii Externe (SIE).
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
Un brand britanic de fish and chips intră pe piața din România. Cine este...
Sursa: retail.ro
-
Test Drive Renault Clio 6 E-Tech: sustenabil și economic, dar și două neajunsuri
Sursa: green.start-up.ro
-
REVIEW Poco M8 Pro: telefonul midrange care le are (aproape) pe toate
Sursa: start-up.ro
-
Vrei să mănânci mai sănătos? Cu ce poți înlocui uleiul rafinat din rețetele tale
Sursa: garbo.ro
-
Adio, iubirea mea: mesaje de despărțire pentru când doare prea mult
Sursa: kudika.ro