Potrivit unui comunicat de presa al Administratiei Prezidentiale, seful statului a semnat, vineri, decretul privind promulgarea Legii pentru completarea art. 6 din Legea nr. 165/2013 privind masurile pentru finalizarea procesului de restituire, in natura sau prin echivalent, a imobilelor preluate abuziv in perioada regimului comunist, scrie MEDIAFAX.
In 17 aprilie 2013, Guvernul si-a angajat raspunderea in Parlament pentru proiectul de lege privind despagubirile pentru imobile nationalizate, care stabileste ca fostii proprietari ai caselor nationalizate care nu pot fi despagubiti in natura vor primi puncte in valoare nominala de un leu, raportat la valoarea casei, cu care vor putea achizitiona prin licitatie alte imobile sau le vor preschimba in bani, dar dupa 2017, in limita a 14 la suta pe an din suma punctelor.
Ultima transa va reprezenta 16 la suta din numarul punctelor acordate, astfel incat suma totala sa poata fi achitata intr-un interval de sapte ani, calculat din 2017. In 17 mai 2013, Legea 165 privind despagubirile pentru imobile nationalizate confiscate in perioada comunista a fost publicata in Monitorul Oficial. Fostii proprietari de imobile nationalizate ale caror dosare au fost solutionate primesc despagubiri in numerar in termen de cinci ani, incepand cu ianuarie 2014, in transe anuale egale al caror cuantum nu poate fi sub 5.000 lei.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
Test Drive Renault Clio 6 E-Tech: sustenabil și economic, dar și două neajunsuri
Sursa: green.start-up.ro
-
ANALIZĂ VIDEO Primele produse tehnologice sunt mai mereu proaste
Sursa: start-up.ro
-
Paște 2026: cât costă un cozonac plin cu de toate, în București
Sursa: retail.ro
-
Mesajul DUR al lui Tudor Chirilă pentru Nicușor Dan: Ați ajuns primul...
Sursa: kudika.ro
-
Tratamente naturiste pentru bilă leneșă: ceaiuri, rețete medicinale, alimente...
Sursa: garbo.ro