Biroul Permanent al Camerei Deputatilor a primit o plangere prealabila depusa de Petre Roman, in care acesta instiinteaza forul legislativ ca, daca procesul lui cu ANI va fi repus pe rol, va da in judecata Camera pentru faptul ca i-a vacantat mandatul, a anuntat Marcel Ciolacu.

Secretarul Camerei Marcel Ciolacu a facut aceste precizari dupa sedinta de vineri a conducerii Camerei. "Am primit de la domnul Petre Roman o plangere prealabila in care ne instiinteaza, in cazul in care procesul dansului va fi repus pe rol, va da in judecata Camera Deputatilor cu privire la vacantarea postului de deputat. Am trimis-o catre informare Comisiei juridice", a spus Ciolacu.

Potrivit plangerii prealabile depuse de Petre Roman catre Camera Deputatilor, in atentia presedintelui Camerei Valeriu Zgonea, Petre Roman solicita revocarea actelor juridice prin care Camera a luat act de incetarea mandatului sau si a hotararii privind vacantarea locului sau de deputat.

"In temeiul art. 7 din legea 554 din 2004, formulez prezenta plangere prealabila impotriva actului juridic prin care Camera a luat act, in sedinta de plen din 9 februarie 2015, de incetarea mandatului de deputat al domnului Petre Roman si impotriva Hotararii Camerei Deputatilor nr. 7 din 2015 privind vacantarea unui loc de deputat, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei nr. 104 din 10 februarie 2015, in care va solicit revocarea actelor sus mentionate ca fiind nelegale", se arata in plangerea prealabila, potrivit MEDIAFAX.

In plangere se arata ca raportul de evaluare al ANI nu a ramas definitiv prin neconstestare, fiind contestat in termenul legal, iar Camera Deputatilor nu avea cum sa constate starea de incompatibilitate pana cand instantele judecatoresti nu se pronunta asupra legalitatii si temeiniciei raportului ANI, infirmand sau confirmand existenta situatiei de incompatiblilitate.

"In concluzie, atat constatarea incompatibilitatii, cat si vacantarea locului de deputat detinut de subsemnatul sunt nelegale, motiv pentru care solicit revocarea hotararii Camerei Deputatilor privind vacantarea unui loc de deputat , publicata in Monitorul Oficial. Va solicit respectuos un raspuns la prezenta plangere in termenul legal de 30 de zilede la primirea acesteia", se mai mentioneaza in plangerea lui Petre Roman.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.