Culetu (PDL) a fost trimis in judecata, in stare de libertate, de catre procurorii Directiei Nationale Anticoruptie (DNA) Constanta, pentru abuz in serviciu, daca functionarul a obtinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, se precizeaza intr-un comunicat transmis marti, scrie MEDIAFAX.
Alaturi de el va fi judecat, tot in stare de libertate, primarul comunei Valu lui Traian, Florin Mitroi, care este acuzat de aceeasi infractiune. In acelasi dosar au fost deferiti justitiei Gabriel Ghetu,la data faptelor sef al Biroului Judetean de Renta Viagera Agricola la Administratia Domeniilor Statului - Reprezentanta Teritoriala Constanta, Stere Sponte, la data faptelor director al Oficiului de Cadastru si Publicitate Imobiliara Constanta si de membru in Comisia Judeteana de Fond Funciar Constanta, si Titus Gageatu, la data faptelor consilier in cadrul Compartimentului Urmarirea Actelor cu Caracter Reparatoriu - Directia Verificarea Legalitatii, a Aplicarii Actelor Normative si Contencios Administrativ din cadrul Prefecturii Constanta, toti acuzati de complicitate la abuz in serviciu, daca functionarul a obtinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.
Potrivit anchetatorilor, la 27 septembrie 2006, Danut Culetu, in calitate de presedinte al Comisiei judetene de fond funciar Constanta, prin incalcarea dispozitiilor legale, a propus si a determinat adoptarea unei hotarari, fara a o supune la vot, validand, in mod ilegal, propunerile de reconstituire a dreptului de proprietate pe o suprafata de 656,76 hectare apartinand Statiunii de Cercetare Dezvoltare Agricola Valu lui Traian, in favoarea unor persoane care nu au facut dovada ca au detinut terenuri pe acel amplasament.
In acest fel, sustine DNA, a fost adus un prejudiciu de 1.050.816 lei statiunii de cercetare, precum si un folos necuvenit de aceeasi valoare persoanelor carora li s-au restituit ilegal terenurile.
"Anterior, inculpatul Mitroi Florin, in calitate de presedinte al Comisiei locale de fond funciar Valu lui Traian, in urma sedintei din data de 6 iulie 2006 a Comisiei locale de fond funciar Valu lui Traian, a formulat, catre Comisia judeteana Constanta, propunerea de transformare a Anexei nr. 49 (anexa cu persoanele care nu fac dovada vechiului amplasament) in Anexa nr. 29, (anexa cu persoane care fac dovada vechiului amplasament) cu incalcarea dispozitiilor legale, desi persoanele respective nu faceau individual dovada vechiului amplasament in perimetrul Statiunii de Cercetare Dezvoltare Agricola Valu lui Traian. Imprejurarea descrisa, prin care inculpatul Mitroi Florin a incalcat atributiile de serviciu, a condus la preluarea ilegala (in baza Hotararii nr. 574/27.09.2006 a Comisiei Judetene de Fond Funciar Constanta si a Protocolului nr. 56086/08.11.2006 incheiat intre Administratia Domeniilor Statului si Comisia Locala de Fond Funciar Valu lui Traian), a suprafetei de 656,76 hectare din terenurile administrate de Statiunea de Cercetare Dezvoltare Agricola Valu lui Traian", se mai precizeaza in comunicatul DNA.
O constanțeancă, reținută de polițiști după ce și-a incendiat...
Prin aceeasi fapta, firma administrata de sotia lui Florin Mitroi, SC Andra International SRL, a obtinut un folos necuvenit . Aceasta firma, spun anchetatorii, a achizitionat cu 15.000 lei un teren de 6 hectare si l-a vandut, la 7 iunie 2006, catre o alta firma din Constanta, cu 1,2 milioane de dolari.
In rechizitoriu se mai precizeaza ca in 2006, Stere Sponte, in calitate de director al Oficiului de Cadastru si Publicitate Imobiliara Constanta si de membru in Comisia Judeteana de Fond Funciar Constanta, prin incalcarea atributiilor de serviciu, i-a ajutat pe Culetu Danut si Florin sa obtina adoptarea, in mod ilegal, a hotararii nr. 574/27.09.2006 a Comisiei Judetene de Fond Funciar Constanta, prin aceea ca a confirmat, in mod nelegal, ca persoanele inscrise in Anexa nr. 29 la Hotararea mentionata, fac dovada individual a vechiului amplasament, desi acest lucru nu era real.
Deputatul Aurel Bălășoiu a fost exclus din PSD. Ce acuzații grave i...
"Inculpatul Ghetu Gabriel, sef al Biroului Judetean de Renta Viagera Agricola la Administratia Domeniilor Statului – Reprezentanta Teritoriala Constanta, a fost desemnat drept membru in Comisia Judeteana de Fond Funciar Constanta. In calitate de reprezentant al A.D.S in respectiva comisie, in cursul anului 2006, i-a ajutat pe inculpatii CULETU DANUT si MITROI FLORIN sa obtina adoptarea, in mod ilegal, a Hotararii nr. 574/27.09.2006 a Comisiei Judetene de Fond Funciar Constanta, confirmand, in mod nereal, ca persoanele inscrise in Anexa nr. 29, fac dovada individual a vechiului amplasament in perimetrul Statiunii de Cercetare Dezvoltare Agricola Valu lui Traian, imprejurare care a condus la preluarea ilegala din administrarea Statiunii de Cercetare Dezvoltare Agricola Valu lui Traian a suprafetei de 656,76 hectare teren agricol", mai spun procurorii anticoruptie.
Florin Cîţu, Vlad Voiculescu și Ioana Mihăilă, acuzaţi de abuz în...
Potrivit DNA, si Titus Gageatu a contribuit la retrocedarea ilegala a terenurilor. Astfel, la 23 ianuarie 2009, acesta, fara a avea dispozitia rezolutiva a conducerii prefecturii si fara a verifica, in mod efectiv, "a aplicat pe filele Anexei nr. 29 a Hotararii Comisiei Judetene de Fond Funciar Constanta nr. 574/27.09.2006 stampila cu mentiunea 'Comisia Judeteana de Fond Funciar - Verificat - Colectiv Tehnic', imprejurare care a condus la retrocedarea ilegala, a suprafetei de 656,76 hectare teren agricol administrat de Statiunea de Cercetare Dezvoltare Agricola Valul lui Traian".
De asemenea, Gageatu ar fi falsificat inscrisul oficial intitulat Tabelul nominal cuprinzand persoanele fizice carora li se stabileste dreptul de proprietate potrivit art. 37 din Legea nr. 1/2000, cu modificarile si completarile ulterioare, prin atestarea necorespunzatoare adevarului ca a fost verificata, de catre Comitetul de lucru, realitatea mentiunilor din tabel.
Rareș Bogdan: Există două variante de lucru privind împărțirea...
Pentru recuperarea prejudiciului, bunurile inculpatilor au fost puse sub sechestru. Dosarul va fi judecat de instanta suprema. Stere Sponte este judecat si in alt dosar de coruptie, care a fost instrumentat tot de DNA Constanta si care il vizeaza si pe fostul primar din Navodari Tudorel Calapod.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
She's Next: femeile adună mai ușor oameni. Cum se aplică asta în antreprenoriat?
Sursa: start-up.ro
-
Secretele vedetelor de la Hollywood pentru un machiaj impecabil. Tehnici și...
Sursa: garbo.ro
-
Cora devine Carrefour: până la începutul lunii mai toate hipermarketurile vor...
Sursa: retail.ro
-
Scam-urile ce promit investiții, creștere de 142% în 2023
Sursa: futurebanking.ro
-
Agricultura Viitorului | Adrian Cosor, Adama: Ultimii doi ani de secetă...
Sursa: wall-street.ro
-
Gina Pistol, despre miracolul de a rămâne însărcinată: Minunile pe care le...
Sursa: kudika.ro
-
Analiză Clean Recycle: numărul deșeurilor de ambalaje, în creștere de sărbători
Sursa: green.start-up.ro