Astfel, luni, de la ora 12.00, Tariceanu are o intalnire cu liderii grupurilor parlamentare de la Senat, principalul subiect fiind negocierea ponderii in Biroul permanent si in comisii, prilej cu care va prezenta si cererea de suspendare. El a mentionat ca cererea de suspendare trebuie sa aiba minimum o treime din semnaturile deputatilor si senatorilor, urmand a fi inaintata Curtii Constitutionale, pentru obtinerea avizului consultativ.
"Dupa acest aviz, cererea va fi suspusa votului Parlamentului si va intra in vigoare. Calendarul pe care doresc sa il fac public este 23 septembrie, votul Parlamentului in plenul reunit, pe baza cererii de suspendare, urmat de referendum, pe 2 noiembrie, simultan cu primul tur al alegerilor prezidentiale", a anuntat Tariceanu, potrivit MEDIAFAX.
El a mai spus ca nu va solicita, dupa eventuala demitere a lui Traian Basescu, functia de presedinte interimar, care ar urma sa fie exercitata de presedintele Camerei Deputatilor, Valeriu Zgonea. Tariceanu a mai anuntat ca tot astazi va initia discutii si cu liderii grupurilor parlamentare din Camera Deputatilor.
Calin Popescu Tariceanu a anuntat ca a finalizat si documentul prin care cere suspendarea din functie a presedintelui Traian Basescu.
Cererea de suspendare a presedintelui Romaniei cuprinde trei elemente pentru care se doreste demiterea lui Traian Basescu, si anume faptul ca presedintele s-a implicat in campania PMP, interventia directa la presedintele Comisiei Europene, in cazul comisarului european si raporturi institutionale in forme necivilizate.
Premierul Victor Ponta a declarat, duminica, la Antena 3, ca initiativa lui Calin Popescu Tariceanu privind suspendarea sefului statului va fi discutata in PSD, mentionand ca este vorba despre un demers serios si precizand ca orice zi fara Traian Basescu reprezinta un rau mai putin pentru tara.
Presedintele Traian Basescu declara, vineri, raspunzand unei intrebari legate de un eventual demers pentru o noua suspendare a sa din functie, ca intra in campanie "si nu o sa le fie bine", el adaugand ca in campanie are "capacitate uriasa de revitalizare".
Traian Băsescu a fost internat la Spitalul Militar din Bucureşti
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
She's Next: femeile adună mai ușor oameni. Cum se aplică asta în antreprenoriat?
Sursa: start-up.ro
-
Cora devine Carrefour: până la începutul lunii mai toate hipermarketurile vor...
Sursa: retail.ro
-
Analiză Clean Recycle: numărul deșeurilor de ambalaje, în creștere de sărbători
Sursa: green.start-up.ro
-
Creștere de 40% a portofoliului Ecofinance România
Sursa: futurebanking.ro
-
De ce te lasă Dumnezeu să urli de durere?
Sursa: garbo.ro
-
Sondaj Libris: Când, unde, cât și de ce citesc românii. Ce buget alocă lunar...
Sursa: wall-street.ro
-
Oracolul Îngerilor: Ce mesaj are Îngerul Păzitor pentru 24 aprilie?
Sursa: kudika.ro