Politica18 Iulie 201411:51

Lectura de 2 minute

Presedintele ALDE, Graham Watson, a declarat, joi, la Bucuresti, ca regreta faptul ca PNL a decis sa se alature PPE, "partid care a incercat sa tina Romania in afara UE" si care i-a impus "masuri speciale", dupa aderare.

"Romania trebuie sa regaseasca spiritul reformei care a lipsit in ultimii 6-7 ani. Ca cetatean al Uniunii Europene, cred ca UE trebuie sa ajute in acest proces si vreau sa vad Romania ca se integreaza mult mai bine in UE, facand reformele necesare in acest sens. De aceea am fost foarte surprins cand PNL a decis sa se alature PPE, pentru ca acesta este partidul care a incercat sa tina Romania in afara UE si apoi sa o supuna unor masuri speciale", a declarat Graham Watson, in cadrul unei conferinte comune cu presedintele Senatului, Calin Popescu Tariceanu, scrie MEDIAFAX.

PPE este "partidul domnului Berlusconi, al domnului Borisov, al domnului Orban, care cu greu pot fi considerati figuri liberale in contextul european. Este partidul austeritatii si al politicilor coordonate de Angela Merkel si Wolfgang Schäuble de la Berlin. Este partidul care a calificat refererendumul din 2012 privind demiterea presedintelui Basescu drept o lovitura de stat si este un partid care, fiind influentat de Biserica Catolica, nu este deschis si nu priveste inainte in directia europeana", a mai sustinut liderul liberalilor europeni.

Pe de alta parte, Watson a precizat ca ALDE a sustinut "dreptul Romaniei de a trimite observatori in PE inainte de aderare, in timp ce PPE s-a opus".

Alianta Liberalilor si Democratilor pentru Europa este partidul care "a votat in unanimitate in PE si in Consiliul European in favoarea aderarii Romaniei la UE si care, in acelasi timp, a sustinut ca Romania sa aiba o reprezentare corecta privind voturile in PE si in Consiliul European", a afirmat Graham Watson.

Citeste si:
PSD atacă dur acțiunile liberalilor: Au tăiat din veniturile românilor
PSD atacă dur acțiunile...

La randul sau, Calin Popescu Tariceanu a declarat ca in Romania este nevoie in continuare de existenta unui partid care sa reprezinte liberalismul, intrucat inca trebuie luptat pentru libertatile individuale.

"Romania, cu toate ca a iesit din noaptea neagra a totalitarismului comunist si s-a indreptat catre democratie si libertate, a reusit un lucru care nu este insa valid pentru totdeauna. Pentru libertatile individuale, pentru drepturile cetateanului trebuie sa luptam in continuare ca ele sa nu fie incet, incet restranse, pentru ca au fost, in toata aceasta perioada, numeroase tentative de limitare a drepturilor si libertatilor individuale", a precizat Tariceanu.

"Romania, astazi, este intr-un deficit de democratie, a ramas anchilozata la nivelul de acum 8-10 ani, n-a mai reusit sa progreseze si cred ca este nevoie de idei noi, sa insuflam un nou spirit care are la baza valorile si principiile liberale", a mai spus Calin Popescu-Tariceanu.

Presedintele Senatului, Calin Popescu Tariceanu, a anuntat oficial, la inceputul lunii iulie, ca au inceput demersurile pentru fondarea Partidului Liberal Reformator si a precizat ca va candida la Presedintia Romaniei.

Citeste si:
Sondajul alegerilor parlamentare: PNL 38%, PSD 25%
Sondajul alegerilor...



Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.