Mircea Basescu si Marian Capatana, cel care ar fi fost intermediarul banilor pe care familia lui Bercea Mondial i-ar fi dat fratelui presedintelui Traian Basescu, au fost retinuti de procurorii Directiei Nationale Anticoruptie, care cer vineri Tribunalului Bucuresti arestarea lor preventiva.
Procurorii arata, in referatul cu propunerea de arestare preventiva, ca faptele de care sunt acuzati Mircea Basescu si Marian Capatana au afectat increderea in sistemul de justitie.
"Trebuie subliniat ca, prin modul in care inculpatii au conceput savarsirea faptelor, au afectat in mod grav relatiile sociale referitoare la buna desfasurare a raporturilor de serviciu in ceea ce priveste institutiile din intregul sistem judiciar, de pe toate palierele: Ministerul Public, tribunal, curte de apel, chiar Inalta Curte de Casatie si Justitie, pentru aceasta din urma pe mai multe planuri (recursul, cererea de stramutare, conform procedurii in vigoare la data faptelor), iar faptele care fac obiectul acestui dosar au aptitudinea de a afecta increderea in intreg sistemul de justitie", au scris procurorii in referatul trimis instantei.
Anchetatorii arata, in documentul citat, ca faptele savarsite de Mircea Basescu si Marian Capatana, dincolo de "gravitatea inerenta unei infractiuni de coruptie, au un grad de pericol deosebit".
Acest grad de pericol este "dat de cuantumul semnificativ al sumei de bani remise de denuntator si primite de cei doi inculpati si de scopul urmarit de inculpati, respectiv punerea in libertate sau condamnarea la o pedeapsa ridicol de mica a unei persoane judecate pentru tentativa la omor si cercetata in numeroase alte dosare penale care au ca obiect infractiuni grave si foarte grave", au precizat anchetatorii.
Procurorii vorbesc, in referat, si despre "perseverenta inculpatului Basescu Mircea", care, luand in calcul posibilitatea de a nu putea obtine rezultatul dorit la o instanta care inca nu s-a pronuntat, era hotarat sa obtina o solutie favorabila la instanta superioara in grad.
CCR: Procurorii nu mai pot bloca prescrierea faptelor
Mircea Basescu si Marian Capatana a fost adusi, vineri, la Tribunalul Bucuresti, pentru judecarea cererii procurorilor DNA de arestare preventiva.
Mircea Basescu a fost retinut joi pentru trafic de influenta, iar Marian Adrian Capatana pentru complicitate la aceasta infractiune.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Analiză Clean Recycle: numărul deșeurilor de ambalaje, în creștere de sărbători
Sursa: green.start-up.ro
-
Baboon, roboții antrenați să îți automatizeze rapid și eficient afacerea
Sursa: start-up.ro
-
Raiffeisen Bank are o ofertă la creditele ipotecare
Sursa: futurebanking.ro
-
Când îți poți spune povestea fără să plângi, înseamnă că te-ai vindecat
Sursa: kudika.ro
-
Care este ziua ta norocoasă în funcție de zodie în săptămâna 6-12 mai
Sursa: garbo.ro
-
3 decenii de business: cum a evoluat Mobexpert, gigantul român din industria...
Sursa: retail.ro
-
A cumpărat cercei de 13.675 dolari setul cu doar 13 dolari. Nu s-a mulțumit...
Sursa: wall-street.ro