Potrivit sefului statului, manifestarile prilejuite de aniversarea a 150 de ani de la infiintarea Universitatii Nationale de Arte din Bucuresti contureaza un moment important in istoria invatamantului superior din Romania intr-un domeniu care a dat nume sonore si opere de arta remarcabile, impunand, astfel, identitatea tarii noastre in constiinta europeana, transmite MEDIAFAX.
"Imparasesc emotia acestei aniversari si, in acelasi timp, doresc sa ii felicit pe reprezentantii Universitatii, profesori si absolventi deopotriva, care au stiut sa confere acestui moment o insemnatate aparte, prin organizarea unor evenimente culturale de inalta tinuta, in parteneriat cu institutiile culturale din Romania, si prin prezenta la Bucuresti a unor artisti importanti care fac cunoscuta arta romaneasca intregii lumi", scrie presedintele Traian Basescu in mesajul aniversar.
Seful statului precizeaza ca omagiem astazi fondarea unei institutii in cadrul careia si-au gasit cea mai buna cale de exprimare cultura, spiritualitatea si creativitatea unui popor, a unei natiuni si adauga faptul ca Universitatea Nationaa de Arte din Bucuresti se inscrie in eforturile de a moderniza si de a ridica la standard european invatamantul superior romanesc.
"Gratie acestei initiative educationale, artistii romani au sansa de a intra intr-un dialog rodnic cu artistii europeni, impartasind publicului larg, prin vocatia lor, valorile unei Europe care si-a manifestat, inca de la originile sale, nevoia de a se defini prin Arta. In acest moment de sarbatoare este important sa amintim faptul ca arta romaneasca a continuat sa existe, in ciuda ideologiei si a presiunilor politice totalitare. Aniversarea de astazi si afinitatile profunde, pastrate si cultivate intre arta romaneasca si arta europeana, dovedesc faptul ca rezistenta prin cultura ramane o forma privilegiata de perpetuare a valorilor profunde care ne definesc", se mai arata in mesajul presedintelui.
Mesajul divinității pentru tine în acest an, în funcție de luna în...
Traian Basescu isi exprima speranta ca "aceasta bogatie a viziunilor artistice si a stilurilor abordate de scoala romaneasca de arte va fi continuata de tinerii artisti care, prin vocatia si talentul lor, vor trebui sa confirme in viitor profunzimea culturii noastre si a modelelor care, de la arta clasica la avangarda, au inspirat-o si i-au conferit perenitate".
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Analiză Clean Recycle: numărul deșeurilor de ambalaje, în creștere de sărbători
Sursa: green.start-up.ro
-
Femeia care rescrie felul în care copiii învață să vorbească
Sursa: start-up.ro
-
5 jocuri de jucat cu copiii în zilele ploioase
Sursa: garbo.ro
-
Oana Radu a pierdut în instanță în fața fostului soț, Cătălin Dobrescu!...
Sursa: kudika.ro
-
Patronatele Bancare și federațiile sindicale au semnat noul Contract Colectiv...
Sursa: futurebanking.ro
-
Răzvan Ghenu, Arggo: Ne confruntăm cu din ce în ce mai multe atacuri cibernetice
Sursa: retail.ro
-
Soarele răsare din Vestul României: Județul Arad pregătește un nou parc...
Sursa: wall-street.ro