Presedintele PDL, Vasile Blaga, a declarat, luni, ca ministrul Mariana Campeanu "ar fi trebuit sa fie demisa inainte de a fi pusa" in Guvern, aratand ca aceasta "a validat toate masurile populiste ale lui Victor Ponta".

"Doamna Mariana Campeanu ar fi trebuit sa fie demisa inainte de a fi pusa, pentru ca ea a validat toate masurile populiste ale lui Ponta", a afirmat Blaga, intrebat daca este de parere ca Mariana Campeanu ar trebui sa fie demisa.

El a adaugat ca Mariana Campeanu nu ar fi trebuit pusa in aceasta functie pentru ca nu are legatura cu liberalismul.

"Nu ar fi trebuit sa fie in functia aceasta pentru ca dansa nu are legatura cu liberalismul. In rest, ciolanul este consistent", a aratat Blaga, potrivit MEDIAFAX.

El a mai spus ca pozitia PDL fata de disputa din USL este ca aceasta este "una pe ciolane si pe scaune" si ca Ponta este amenintat de Antonescu nu pentru ca nu respecta masurile liberale, ci pentru ca nu pune in functii anumite persoane.

"PNL este un USL vopsit, care ataca Guvernul din interiorul USL. PNL nu este altceva decat un altfel de PSD. (...) Crin Antonescu este acelasi Crin Antonescu, nu altul, care a fost presedinte interimar in timpul loviturii de stat", a adaugat Blaga.

El a precizat ca Antonescu a spus ca nu colaboreaza cu PDL, iar democart-liberalii ii raspund ca nu i-au cerut o colaborare. "Vorbeste astazi Crin Antonescu de motiune de cenzura. Impotriva cui? Daca sunt barbati sa vina sa voteze motiunea PDL", a spus Blaga.

El a mai aratat ca partidul de dreapta este PDL, care este si principalul partid de opozitie, nu PNL.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.