Seful statului a primit-o vineri seara, de la ora 20.15, la Palatul Cotroceni, pe Victoria Nuland.
Potrivit MEDIAFAX, o fotografie de la aceasta intrevedere, care ii infatiseaza pe presedintele Traian Basescu si pe adjunctul pentru afaceri europene si eurasiatice al secretarului de Stat al SUA Victoria Nuland, precum si mai multi consilieri prezidentiali, a fost postata pe pagina de Facebook a Ambasadei SUA.
Sambata dimineata, la ora 9.00, conform programului anuntat de MAE, Nuland se va intalni cu ministrul de Externe, Titus Corlatean, urmand ca la ora 9.30 cei doi oficiali sa faca scurte declaratii de presa.
De asemenea, oficialul american se va intalni cu reprezentanti ai societatii civile.
Potrivit unui comunicat emis de Biroul purtatorului de cuvant al Departamentului de Stat, Victoria Nuland discuta la Bucuresti despre relatiile bilaterale, probleme regionale si eforturile de consolidare a statului de drept.
Nuland nu are programata o intalnire cu premierul Victor Ponta, care, conform lui Corlatean, avea un program facut de mult timp si nu putea fi modificat.
Vizita de doua zile la Bucuresti a Victoriei Nuland se inscrie intr-un turneu european care a inceput marti in Olanda si care a inclus Germania si Lituania. De la Bucuresti, Nuland va pleca la Paris.
Sosirea Victoriei Nuland la Bucuresti are loc la scurt timp dupa ce Camera Deputatilor a adoptat o serie de modificari controversate la Codul Penal, criticate de reprezentantii diplomatici americani la Bucuresti.
Ambasada SUA la Bucuresti a sustinut, intr-un comunicat, ca amendamentele la Codul Penal adoptate de Camera Deputatilor "ar reprezenta un pas inapoi pentru Romania" si actiunea Parlamentului "este un semnal descurajator pentru investitori, care va afecta negativ economia Romaniei".
Traian Băsescu a fost internat la Spitalul Militar din Bucureşti
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
She's Next: femeile adună mai ușor oameni. Cum se aplică asta în antreprenoriat?
Sursa: start-up.ro
-
Secretele vedetelor de la Hollywood pentru un machiaj impecabil. Tehnici și...
Sursa: garbo.ro
-
Cora devine Carrefour: până la începutul lunii mai toate hipermarketurile vor...
Sursa: retail.ro
-
Analiză Clean Recycle: numărul deșeurilor de ambalaje, în creștere de sărbători
Sursa: green.start-up.ro
-
Creștere de 40% a portofoliului Ecofinance România
Sursa: futurebanking.ro
-
Ce nu trebuie să faci niciodată pentru un bărbat, indiferent cât de mult îl...
Sursa: kudika.ro
-
BVB premiază 15 afaceri 100% românești care ies în evidență pe bursă. Anul...
Sursa: wall-street.ro