Introducerea accizei de 7 eurocenti va fi amanata cu trei luni, pana la 31 martie 2014, la carburanti, iar presedintele Traian Basescu va trimite, miercuri, la Monitorul Oficial decretul de promulgare a bugetului de stat, a anuntat premierul Victor Ponta.

Surse oficiale au declarat agentiei MEDIAFAX ca introducerea accizei va fi amanata atat la motorina, dar si la benzina.

"Am discutat in cadrul Coalitiei, dupa care, impreuna cu vicepremierul Daniel Chitoiu am fost si am discutat si cu presedintele Basescu. Astazi, presedintele va trimite la Monitorul Oficial decretul de promulgare a bugetului pe anul 2014. Tot astazi, in baza unui compromis politic pe care sunt convins ca il intelegeti, vom amana cu trei luni intrarea in vigoare, pana pe 31 martie, a accizei la carburant, cea de 7 eurocenti", a declarat Ponta, in timpul sedintei de Guvern.

Premierul a aratat ca este vorba de un "compromis politic" care a fost discutat atat in cadrul coalitiei, cat si cu presedintele Traian Basescu.

"Exista obligatia comuna ca in ianuarie, odata cu noua vizita a Comisiei Europene, Fondului Monetar International, sa vedem care este implicatia pentru buget si daca, intr-adevar, din alte tipuri de venituri putem sa acoperim ceea ce nu vom incasa in primul trimestru al anului 2014. Un mic compromis pentru a putea avea buget si de la 1 ianuarie sa platim pensii, salariile la medici, sa dam drumul la subventii. Cred ca, pana la urma, e un sacrificiu care merita si macar sa sa dovedeasca ca nu aveam nevoie de banii din acciza. As fi cel mai fericit daca ar fi chiar asa", a spus Ponta.

Presedintele Traian Basescu a anuntat ca nu va promulga bugetul daca acciza va fi majorata, premierul Victor Ponta precizand ulterior ca negociaza cu Fondul Monetar International si Comisia Europeana amanarea cu trei luni a datei de majorare a accizei la motorina, folosita de catre transportatorii de marfa, si aplicarea acesteia doar la benzina.

Miercuri, inaintea sedintei de guvern, Ponta a avut discutii atat cu liderii PNL, cat si cu presedintele Basescu, surse oficiale declarand ca s-a discutat despre buget.

Inainte de a merge la sediul PNL, Ponta a avut, la sediul Guvernului, o discutie cu mai multi ministri PSD si PNL, precum si cu liderul PC, Daniel Constantin, mai mult de doua ore legat de situatia de la TVR, dar nu a ajuns la un acord, astfel ca a vrut sa vorbeasca cu liderul PNL, Crin Antonescu.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.