Presedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat marti ca este corecta modificarea legii privind regimul in care sunt cercetati parlamentarii, precizand ca este corect ca alesii sa nu fie asimilati functionarilor publici si nici sa fie cercetati pentru abuz in serviciu, aceasta fiind o decizie din USL.

Raspunzand intrebarilor jurnalistilor privind proiectul de lege adoptat de Camera Deputatilor prin care presedintele si parlamentarii sunt scosi din categoria functionarilor publici prevazuta in Codul Penal, Crin Antonescu a raspuns:

"Parlamentarii pot fi anchetati, parlamentarii insa nu sunt functionari publici, cred ca asta este un lucru evident pentru toata lumea si faptul ca pana acum ei erau asimilati functionarilor publici era un lucru nefiresc, care nu se regaseste nicaieri in lumea democratica si care, din fericire, prin aceasta modificare a fost schimbat. Deci, este foarte corecta. Nu inseamna cu nimic ca parlamentarii - asa cum iar ati inceput dumneavoastra, unii, sa titrati - au vreo superimunitate. Regimul parlamentarilor este exact acelasi in fata legii, in fata Statutului Senatului si Camerei, dar ei nu sunt functionari publici".

El a precizat ca cercetarile in ceea ce priveste conflictul de interese vor putea fi derulate in continuare. In ceea ce priveste abuzul in serviciu, liderul PNL a justificat eliminarea acestei infractiuni in cazul parlamentarilor.

"Abuzul in serviciu nu, pentru ca nu putem sa imaginam ce abuz in serviciu poate sa faca un parlamentar. Aaaa, se poate intampla - Doamne, fereste! - ca un parlamentar sa poata fi acuzat de fapte de coruptie, luare si dare de mita, trafic de influenta, de acord. Se poate, nu e de dorit, dar se poate intampla. Se pot intampla o serie de alte fapte, dar abuz in serviciu? Cum poate face un parlamentar abuz in serviciu?", a afirmat Antonescu.

El a precizat ca stia de aceasta modificare a legii si ca PNL a fost de acord cu aceste prevederi.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.