Executivul va permite prin HG ordonatorilor principali de credite sa depaseasca in acest an plafoanele de cheltuieli de personal cu sumele primite de la Fondul de rezerva bugetara la dispozitia Guvernului pentru plata obligatiilor restante, potrivit unui proiect de ordonanta publicat de MFP.

"Completarea art. 16 din Ordonanta de urgenta a Guvernului 103/2013, in sensul ca pentru plata obligatiilor restante din Fondul de rezerva bugetara la dispozitia Guvernului, prin hotarare a Guvernului pot fi majorate si cheltuielile de personal aprobate in bugetele ordonatorilor principali de credite ai bugetului de stat, prin derogare de la prevederile art. 6 lit a) si c) si art. 18 alin. (3) si (4) din Legea responsabilitatii fiscal-bugetare nr. 69/2010, precum si ale art. 3 alin. (5) din Legea nr. 4/2013 pentru aprobarea plafoanelor unor indicatori specificati in cadrul fiscal-bugetar, cu modificarile ulterioare. O astfel de masura va conduce pe de o parte la evitarea de inregistrare de arierate in perioada imediat urmatoare, iar pe de alta parte la reducerea in anul 2014 a presiunilor asupra cheltuielilor de personal", se arata in nota de fundamentare a proiectului de ordonanta, tarnsmite MEDIAFAX.

Articolul 6 litera a din Legea responsabilitatii fiscal-bugetare prevede ca "soldul bugetului general consolidat si cheltuielile de personal ale bugetului general consolidat, exprimate ca procent in produsul intern brut, nu pot depasi plafoanele anuale stabilite in cadrul fiscal-bugetar din strategia fiscal-bugetara pentru primii 2 ani acoperiti de aceasta", in timp ce litera c prevede: "cheltuielile totale ale bugetului general consolidat, excluzand asistenta financiara din partea Uniunii Europene si a altor donatori si cheltuielile de personal, luand in considerare bugetul de stat, bugetul asigurarilor sociale de stat, bugetele locale, bugetele institutiilor autofinantate, bugetele fondurilor speciale si alte bugete componente, nu vor depasi plafonul specificat in cadrul fiscal-bugetar din strategia fiscal-bugetara pentru anul bugetar urmator".

Citeste si:
DOCUMENT. Guvernul a publicat măsurile fiscale. Cum vor fi taxate...
DOCUMENT. Guvernul a publicat...

Noua prevedere incalca si prevederile articolului 18 care stabilesc limitele pentru soldul total de cheltuieli de personal.

La ultima rectificare, Executivul a aprobat o ordonanta prin care a permis ca din Fondul de rezerva bugetara la dispozitia Guvernului, prin hotarare a Guvernului, pot fi alocate sume ordonatorilor principali de credite ai bugetului de stat si pentru finantarea unor cheltuieli aferente obligatiilor de plata restante care nu pot fi asigurate din bugetul aprobat.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.