Premierul roman l-a intampinat la scara avionului pe prim-ministrul chinez. Li Keqiang a fost primit cu paine si sare de doi tineri imbracati in costume nationale romanesti.
Apoi, garda de onoare a intonat imnurile de stat.
Potrivit MEDIAFAX, cei doi sefi de guvern vor merge impreuna la Palatul Victoria, unde vor avea o discutie legata de stadiul relatiilor politice si economice dintre cele doua state si vor asista la semnarea mai multor documente de cooperare bilaterala in domeniile energiei, sanitar-veterinar, industrial, societatii informationale si culturii.
Va fi adoptata si o Declaratie comuna a Guvernului Romaniei si Guvernului Republicii Populare Chineze privind aprofundarea cooperarii bilaterale.
Miercuri, premierul Li Keqiang va fi primit de presedintele Traian Basescu, va avea intrevederi cu presedintii celor doua Camere ale Parlamentului si va sustine un discurs in Parlament.
Premierul chinez se va afla in Romania in perioada 25-28 noiembrie.
Marti, Romania organizeaza a doua reuniune la nivel de prim-ministri din Europa Centrala si de Est si China, la care vor participa 16 sefi de guvern.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
Ideea simplă care digitalizează un domeniu blocat în timp | Cum funcționează...
Sursa: start-up.ro
-
Tot ce trebuie să știi despre RODIE, fructul-minune cu multiple beneficii...
Sursa: garbo.ro
-
INTERVIU EXCLUSIV: Cravata Galbenă, filmul prin care Serge Celebidachi aduce...
Sursa: kudika.ro