Presedintele PDL Bistrita-Nasaud, deputatul Ioan Oltean, a declarat, vineri, intr-o conferinta de presa, ca in Parlament doar PDL face opozitie, UDMR fiind "in sanul lui Avram", in timp ce PP-DD este un partid-nisa al PSD.

Ioan Oltean a fost intrebat daca el considera un esec al opozitiei faptul ca nu s-a reusit depunerea unei motiuni de cenzura impotriva Guvernului, urmare a asumarii raspunderii pe Legea descentralizarii.

"Nu cred ca este un esec al opozitiei fiindca opozitia consta doar in prezenta in Parlament a PDL, care are 17%. Celelalte partide sunt intr-o asa-zisa opozitie. UDMR este deja in sanul lui Avram - si a fost intotdeauna in sanul lui Avram -, PP-DD este un partid-nisa al PSD. De altfel, in proportie de 60% el este deja cu arme si bagaje in PSD, dupa ce parlamentarii PP-DD au plecat spre forta conducatoare", a spus el, potrivit MEDIAFAX.

Oltean a adaugat ca, inca de la inceput, PDL a fost constient ca sansele de a depune o motiune de cenzura sunt "minime".

"Ne-am simtit insa obligati sa apelam la toate partidele care se autointituleaza cand au ocazia ca partide de opozitie, sa le constientizam de necesitatea unei actiuni comune. Din pacate, am realizat ceea ce de altfel stiam. A fost o incercare nereusita si aproape imposibila de realizat de catre PDL, aceea de a depune o motiuune de cenzura", a spus Oltean.

Intrebat daca s-a recurs la asumare din cauza "frictiunilor din USL", Oltean a raspuns: "Este clar ca PSD nu are incredere nici in PNL, nici in parlamentarii proprii. Cand ai o majoritate de 80% recurgi la dezbaterea parlamentara fara niciun fel de retinere. Procedura de angajare a raspunderii este mai lunga in timp decat adoptarea unui act normativ prin procedurile obisnuite daca doresti. Cand ai majoritate de 80% il treci in doua zile prin cele doua Camere. Probabil ca Victor Ponta nu are incredere nici in PNL, nici in propriii parlamentari, daca a recurs la aceasta modalitate neconstitutionala pentru a adopta un act normativ atat de important".


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.