Premierul Victor Ponta a reafirmat, vineri, la Sibiu, ca "nu se mareste cota unica" de impozitare si a precizat ca in discutiile cu reprezentantii FMI au fost luate in calcul majorari salariale cel putin pentru "medicii rezidenti si alte categorii tintite".

Victor Ponta a declarat, vineri, intr-o conferinta de presa la Sibiu, ca se discuta cu reprezentantii FMI si ai Comisiei Europene posibilitatea unor majorari salariale in 2014, dar a afirmat ca acestea vor viza "categorii tintite".

"Tara este interesata ce facem cu salariile si asta am discutat si ieri (joi - n.r.) cu domnul Chitoiu, care a discutat si azi (vineri - n.r.) cu cei de la FMI si de la Comisia Europeana apropo de ce anume dintre salarii… ca nu o sa fie... mai bine zis, daca marim toate salariile cu doi la suta, nu are o logica si sa incercam sa marim la medicii rezidenti si la alte categorii tintite salariile", a declarat Victor Ponta, potrivit MEDIAFAX.

Intrebat ce taxe si impozite se discuta cu FMI, daca nu se mareste cota unica de impozitare, Ponta a raspuns: "Eu am spus si tot spun ca nu se mareste cota unica, dar degeaba spun. Peste zece minute veti vedea ca in trei ziare si o televiziune va aparea ca maresc cota unica. Eu va mai spun: nu se mareste, dar spun degeaba".

Premierul a continuat: "Celelalte chestiuni care tin de constructia bugetara a anului 2014 sunt discutate de vicepremierul Chitoiu si numai la finalizare ne va anunta si vom lua o decizie. (...) In timpul negocierilor nu are sens sa discutam".

Cota unica va fi mentinuta la actualul nivel de 16%, fara sa se treaca la o impozitare progresiva, deoarece aceasta reprezinta o decizie adoptata inca de la formarea Uniunii Social-Liberale, declara, joi, premierul Victor Ponta.

Intrebat de presa daca sustine trecerea la o cota progresiva de impozitare, de 16%, 18% si 20%, Ponta raspundea ca sustine principiul la modul general, dar nu pentru acest moment.

"Acum, nu. In principiu, ca orice social-democrat - desi impozitarea progresiva exista si in Germania, iar doamna Merkel nu e social-democrata, sau in Marea Britanie - in general, sustin ideea, principiul, insa avem o intelegere politica foarte clara la formarea USL, de pastrare a cotei unice, si cota unica ramane 16%", spunea Ponta.

Citeste si:
Crin Antonescu, despre amnistie: Nu cred ca se va da. Daca se da...
Crin Antonescu, despre...

Presedintele PNL, Crin Antonescu, declara, tot joi, ca mandatul PNL pentru discutiile cu FMI este impotriva cresterii fiscalitatii pentru anul viitor, in contextul discutiilor pe marginea bugetului de stat, admitand ca se cauta solutii pentru asigurarea resurselor financiare pentru 2014.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.