"Din cauza disputelor pe marginea Legii referendumului, de care depinde modificarea Constitutiei, lege care nu e in vigoare inca, nu e promulgata, lege pe care Curtea ne-a transmis ca o considera constitutionala abia dupa un an de la intrarea in vigoare, nu putem discuta de posibilitatea infiintarii unor regiuni, pentru ca nu avem aceasta notiune in Consittutie. Deci trebuie sa asteptam cel putin un an, un an si ceva incepand din acest moment", a precizat Dragnea, citat de MEDIAFAX.
El a admis, insa, ca abordarea USL fata de regionalizare este diferita in acest moment fata de cea de la inceputul anului.
"Dar, spre deosebire de momentul initial, cand hotarasem ca finalul acestui an sa permita modificarea Constitutiei generand infiintarea regiunilor administrative, acum abordarea noastra e putin diferita, in sensul ca vom folosi anul viitor pentru a crea un cadru institutional in cadrul limitelor legale pe care le avem in vigoare in prezent", a spus Dragnea.
El a precizat ca USL doreste sa sporeasca "putin" competentele actualelor Consilii de Dezvoltare Regionala (CDR) pentru a crea institutii regionale care sa poata sa devina un fel de interfata intre actualele CDR, Agentii de Dezvoltare Regionala (ADR) si ministere.
"Intentionam ca incepand cu 2014 fiecare investitie pe care un minister vrea sa o dezvolte intr-o regiune de dezvoltare sa fie realizata dupa o cosultare atat a strategiei de dezvoltare regionala din regiunea respectiva, cat si printr-o colaborare cu acele CDR care sunt formate din reprezentantii tuturor alesilor locali", a spus Dragnea.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Spațiile verzi și eficiența energetică, viziunea pentru un București sustenabil
Sursa: green.start-up.ro
-
Dan Mihăescu: Ce trebuie să știe fondatorii despre GapMinder Fund II?
Sursa: start-up.ro
-
Secretele vedetelor de la Hollywood pentru un machiaj impecabil. Tehnici și...
Sursa: garbo.ro
-
Venituri de peste 300 de milioane de euro pentru Jumbo, în 2023. Care sunt...
Sursa: retail.ro
-
Cum se poate evita insolvența. Expertul care s-a ocupat de cazul Blue Air:...
Sursa: wall-street.ro
-
Afirmații delirante din partea unui preot: femeile agresate se*ual trebuie să...
Sursa: kudika.ro
-
UniCredit vede oportunități de consolidare în România
Sursa: futurebanking.ro