Potrivit Agentiei Nationale de Integritate, Remus-Florinel Cernea a fost in incompatibilitate in perioada 20 decembrie 2012 - 20 septembrie 2013, cand a detinut, simultan, calitatea de deputat si functia de administrator al SC Sed Nove SRL, transmite MEDIAFAX.
Astfel, Remus Cernea a incalcat dispozitiile articolului 82, alineatul 1, litera a) din Legea 161/2003, potrivit carora calitatea de deputat este incompatibila cu functia de administrator la societatile comerciale, arata joi ANI, intr-un comunicat de presa.
Potrivit sursei citate, deputatul Remus Cernea a fost informat despre declansarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum si drepturile de a fi asistat sau reprezentat de un avocat si de a prezenta date sau informatii, acesta depunand la dosarul de evaluare un punct de vedere in exercitarea dreptului la aparare.
Potrivit prevederilor legale, fapta persoanei cu privire la care s-a constatat incalcarea obligatiilor legale privind starea de incompatibilitate constituie abatere disciplinara si se sanctioneaza potrivit reglementarii aplicabile demnitatii, functiei sau activitatii respective. Persoana fata de care s-a constatat starea de incompatibilitate este decazuta din dreptul de a mai exercita o functie sau o demnitate publica pe o perioada de trei ani de la data eliberarii, destituirii din functia ori demnitatea publica respectiva sau a incetarii de drept a mandatului. Daca persoana a ocupat o functie eligibila, nu mai poate ocupa aceeasi functie pe o perioada de trei ani de la incetarea mandatului.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
Ideea simplă care digitalizează un domeniu blocat în timp | Cum funcționează...
Sursa: start-up.ro
-
Horoscop săptămânal: Care este ziua ta norocoasă în funcție de zodie în...
Sursa: garbo.ro
-
Cum să trimiți cele mai sexy sms-uri care îl vor face să se gândească la tine...
Sursa: kudika.ro