Presedintele Traian Basescu, a semnat miercuri, decretul privind acreditarea lui Iulian Buga in calitatea de ambasador extraordinar si plenipotentiar al Romaniei in Statele Unite ale Americii.

"Presedintele Romaniei, domnul Traian Basescu, a semnat miercuri, 16 octombrie a.c., Decretul privind acreditarea domnului Iulian Buga in calitatea de ambasador extraordinar si plenipotentiar al Romaniei in Statele Unite ale Americii", informeaza Presedintia.

Iulian Buga, propunerea MAE pentru functia de ambasador al Romaniei la Washington, a primit, la 25 iunie, aviz pozitiv din partea comisiilor parlamentare de politica externa.

Iulian Buga a fost rechemat recent de presedintele Traian Basescu din functia de ambasador in Irlanda, post pe care il ocupa din 2009. El a mai fost propus in 2007 pentru ocuparea postului de ambasador la Washington de fostul ministru de Externe Adrian Cioroianu, insa presedintele Traian Basescu nu a acceptat la acel moment nominalizarea acestuia.

Ministrul de Externe, Titus Corlatean, declara, in septembrie, pentru MEDIAFAX, ca in cadrul intrevederii cu secretarul american de stat, John Kerry, a primit agrementul pentru ambasadorul Iulian Buga, in timp ce numele noului ambasador SUA in Romania se lasa inca asteptat.

Seful diplomatiei romane preciza ca, in cadrul intalnirii cu John Kerry, care a avut loc in marja participarii la cea de-a 68-a sesiune a Adunarii generale a ONU, au fost discutate diverse aspecte ale relatiei bilaterale, precum Parteneriatul Strategic, includerea Romaniei in programul Visa Waiver si numirea noilor ambasadori in cele doua tari.

"Am primit ieri (n.r. - miercuri) agrementul oficial al Guvernului SUA pentru ambasadorul Iulian Buga, care va putea sa-si preia foarte repede atributiunile", preciza Corlatean, adaugand ca Bucurestiul asteapta inca desemnarea noului ambasador american la Bucuresti.

Fostul ambasador Mark Gitenstein si-a incheiat misiunea in decembrie 2012. Ministrul de Externe a punctat faptul ca intarzierea are ca motiv "proceduri interne normale".


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.