Negocierile pentru Oltchim Ramnicu Valcea vor incepe in aceasta saptamana, cu companii din Israel, Turcia, Romania si spatiul ex-sovietic, potrivit ministrului demisionar al Economiei, Varujan Vosganian.

Vosganian a afirmat marti, intr-o conferinta de presa, ca spera ca negocierile sa inceapa la 10 octombrie si a aratat, totodata, ca in septembrie pierderile combinatului s-au apropiat de 0.

Potrivit MEDIAFAX, Vosganian si-a anuntat luni demisia de la conducerea Ministerului Economiei, conducerea institutiei urmand sa fie asigurata, temporar, de vicepremierul Daniel Chitoiu.

La inceputul lunii septembrie Vosganian a anuntat ca administratorii judiciari ai Oltchim urmau sa definitiveze construirea unui vehicul de investitii, un "Oltchim eliberat de povara datoriilor", pentru care va fi fixat un pret de vanzare si vor incepe negocieri.

Potrivit informatiile prezentate de Ministerul Economiei la finele lunii august-inceputul lunii septembrie, de Oltchim s-au aratat interesati in ultima perioada mai multi investitori, individual sau in consortiu.

Astfel, SIF-urile vor sa formeze un consortiu pentru investitii la Oltchim, a carui activitate ar urma sa fie integrata cu cea a Chimcomplex Borzesti.

Fondul de investitii israelian Fortissimo Capital si PCC SE, actionar minoritar al Oltchim, au anuntat la randul lor ca vor forma un consortiu pentru privatizarea combinatului chimic. Alt investitor interesat de Oltchim este producatorul de crom Yildirim din Turcia.

Statul detine, prin Ministerul Economiei, 54,7% din actiunile Oltchim, si a esuat anul trecut in incercarea de a privatiza combinatul chimic, care a intrat in insolventa in luna ianuarie a acestui an.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.