Presedintele Traian Basescu a declarat, luni, ca premierul a incalcat pactul de coabitare pe politica externa, justitie si stat de drept, adaugand ca a decis declansarea, marti, a unor consultari tehnice, prevazute in acord, in legatura cu aceste domenii.

"Acordul de colaborare institutional cu premierul, personal, am constatat ca a fost incalcat consistent in domenii precum politica externa, stat de drept, independenta justitiei. Din acest motiv, am decis ca inainte de orice masura, sa declansez mecanismul de consultare, prevazut in punctul sapte al acordului, maine (n.red. - marti), discutii la nivel tehnic pentru o analiza pe punctele enuntate", a spus presedintele, potrivit MEDIAFAX.

El a enumerat, printre incalcarile acordului, declaratiile lui Ponta legate de Kosovo si despre regimul politic din Siria.

Presedintele Basescu a declarat, joi, ca ca va face o analiza privind pactul de coabitare cu premierul Ponta si se va pronunta, mentionand ca cel mai important punct, independenta justitiei, "s-a prabusit" miercuri.

Ponta a declarat, ulterior, ca el nu doreste denuntarea pactului.

Premierul Victor Ponta a declarat, miercuri, la RTV, ca Lucian Papici nu a fost demis, ci i s-au terminat mandatele de sef al Sectiei I din DNA, el precizand ca acesta va fi simplu procuror si mentionand ca, la fel ca Daniel Morar, Papici a facut "dosare politice".

"Cine, ce victima e Papici? (...) Si-a terminat omul dosarul (in cazul lui Liviu Dragnea, n.r.), gata, poate sa fie procuror simplu. Cum sa fie sef cand si-a terminat mandatul? Ce stam si plangem?", s-a intrebat, retoric, Ponta, precizand ca acesta va fi in continuare simplu procuror.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.