Liderul PNL, Crin Antonescu, spune ca sunt "ridicole" declaratiile lui Traian Basescu potrivit carora PSD va avea propriul candidat la presedintie, Antonescu afirmand ca "este ridicol ca presedintele unei tari sa duca grija unui partid" si a candidatului pe care acesta il va avea.

Crin Antonescu a afirmat, duminica, la Pitesti, in fata celor aproape 700 de delegati de la toate organizatiile PNL din judet care au participat la Conferinta Teritoriala a PNL Arges, ca problema candidatului USL la viitoarele alegeri prezidentiale este un subiect fals, transmite MEDIAFAX.

"Exista niste decizii, exista un acord politic, exista niste hotarari ale congreselor partidelor care compun USL si, cata vreme acestea nu se schimba, noi ar trebui sa refuzam acest subiect de discutie", le-a spus Antonescu participantilor la Conferinta Teritoriala a PNL Arges.

Ulterior, el a declarat, intr-o conferinta de presa, ca afirmatiile lui Traian Basescu potrivit carora PSD va avea propriul candidat la presedintie fac parte dintr-o campanie ampla dusa de adversarii USL, pentru a crea artificial conflicte in interiorul uniunii.

"Este ridicol ca presedintele unei tari sa duca grija unui partid, ca are sau nu candidat, nemaivorbind de faptul ca stim sentimentele, istoriile, dosarele dintre domnul Basescu si PSD. (...) Acesta este laitmotivul din data de 10 decembrie 2012 al unei intregi propagande. Noi, in USL, avem obligatia sa facem lucruri pe guvernare, pe administratie, avem puterea, avem raspundere, avem obligatii. Dansii ce sa faca? Asta au de facut, poarta ba grija PNL-ului, ca, vezi Doamne, a fost inghitit de PSD, ca nu mai e asa de dreapta, ba au alta grija, a PSD-ului, de la o vreme. Cum se poate ca un partid atat de mare si frumos sa nu aiba el candidat la presedintie? Ridicol, deci declaratiile de genul asta chiar sunt ridicole. Ca vin de la Basescu sau vin de la Geoana, cam acelasi lucru", a afirmat Crin Antonescu.
.
Presedintele Traian Basescu a declarat, duminica, ca PSD va avea propriul candidat la presedintie si ca dintre Victor Ponta si Crin Antonescu "unul dintre ei va fi in turul doi", fara a fi ales in final.

Citeste si:
Ședință decisivă, azi, la Guvern! Liderii PSD și PNL vor să conducă...
Ședință decisivă, azi, la...

El a fost intrebat de ce crede ca PSD va avea un candidat propriu pentru prezidentiale. "Dincolo de pact, mi s-ar parea anormal si nedemocratic ca cel mai mare partid din Romania sa nu aiba candidat (la prezidentiale, n.r.). E ca o vanzare de post, pe o negociere. Cum Dumnezeu sa fii cel mai mare partid, si sa nu ai candidat la prezidentiale? E o declasificare a partidului", a raspuns Basescu.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.