Premierul Ponta sustine ca nu a primit niciodata informari din partea serviciilor de informatii privind comiterea unei fapte penale sau ilegalitati privind proiectul Rosia Montana si afirma ca este convins ca presedintele Basescu, "om democrat si onest", va spune daca a primit cumva asemenea date.

"Eu cred ca dumneavoastra veti merge in primul rand la cel care este de 10 ani presedintele Romaniei si care numeste sefii de servicii si il veti intreba daca a primit informari, ca dansul o zi este pentru Rosia Montana, o zi este contra, depinde de cum il intrebati. In ceea ce ma priveste, nu stiu in ce masura documentele cu caracter confidential - primesc informari si lucrez foarte bine, sunt multumit de ceea ce primesc de la serviciile de informatii, si SRI, si SIE - din cate stiu, si asta iarasi trebuie sa va confime domnul Melescanu, nu am primit niciodata, de cand sunt prim-ministru, vreo informatie privind comiterea unei fapte penale sau ilegalitate legate de acest proiect. Daca presedintele Romaniei, in ultimii 9 ani de cand sta pe la Cotroceni, a primit asemenea informatii, sunt convins ca, fiind un om democrat si onest, va va spune", a afirmat Ponta, potrivit MEDIAFAX.

Directorul SIE, Teodor Melescanu, a declarat, marti, ca, in ultimii zece ani, institutia pe care o conduce a facut zeci de informari in legatura cu Rosia Montana, care au fost trimise Presedintiei, primului ministru si ministerelor economice.

Melescanu a fost intrebat de jurnalisti daca SIE a facut informari legate de Rosia Montana, Melescanu precizand ca, in perioada 2002-2013, au fost facute zeci de informari care au fost trimise catre beneficiarii legali, respectiv Presedintie, premier si ministerele economice.

"Nu avem o informare, ci avem cateva zeci de informari pe acest subiect care au fost transmise beneficiarilor de specificul nostru de activitate, respectiv probleme legate de bonitate, seriozitate, forte ostile, favorabile proiectului respectiv. (...) In perioada 2002-2013", a declarat Teodor Melescanu.

Citeste si:
Traian Băsescu a fost internat la Spitalul Militar din Bucureşti
Traian Băsescu a fost...

Seful SIE a fost intrebat catre cine au fost facute informarile privind Rosia Montana. "Beneficiar legal, insemnand presedinte, prim-ministru si ministrul Economiei", a replicat Melescanu.

Melescanu a fost intrebat daca va da curs invitatiei formulate si de Comisia speciala privind Rosia Montana. "Noi mergem unde ne cheama, ca asta e sarcina noastra", a raspuns seful SIE, care a precizat ca informarile la care a facut referire sunt clasificate si ca ar putea exista varianta ca membrii Comisiei SIE sa-si informeze colegii in aceasta speta.

Teodor Melescanu a facut aceasta declaratie la Parlament, inainte de a intra la Comisia parlamentara pentru controlul activitatii SIE.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.