Senatul a respins, marti, cu 94 de voturi "pentru", 30 "impotriva" si o abtinere, cererea presedintelui Traian Basescu de reexaminare a legii privind organizarea si desfasurarea referendumului, care prevede reducerea la 30% a pragului de validare a consultarii.

Presedintele a cerut in 11 iulie Parlamentului reexaminarea legii care prevede validarea referendumului cu participare de cel putin 30% si cu cvorum al voturilor valabil exprimate de cel putin 25%, pe motiv ca in aceasta forma nu se asigura o reprezentativitate suficienta.

Potrivit MEDIAFAX, dezbaterile privind cererea de reexaminare au avut loc in sedinta de marti a plenului Senatului.

Premierul Victor Ponta a declarat, sambata, la reuniunea grupurilor parlamentare ale USL, ca in primele saptamani ale sesiunii parlamentare trebuie adoptata din nou Legea referendumului, pentru a fi trimisa a doua oara presedintelui Traian Basescu, acesta avand astfel obligatia de a o promulga.

"Stiti ca, in stilul deja traditional de sabotaj al domnului Basescu, Legea cu referendumul, asa cum a fost ea considerata constitutionala de catre Curtea Constitutionala, e tot la dumneavostra. Deci asta inseamna ca in primele saptamani trebuie sa o adoptati din nou, sa o trimiteti a doua oara, si din fericire a doua oara (Traian Basescu, n.r.) nu mai are voie sa o mai retrimita. In zece zile, daca nu ma insel, e obligat sa o promulge si in acest fel intra in vigoare termenul de un an in care de asemenea se si aplica", a spus Ponta.

El a precizat ca momentul in care se va organiza referendumul pentru modificarea Constitutiei va tine de decizie politica, el propunand ca acesta sa aiba loc odata cu primul tur al alegerilor prezidentiale.

"Noi in PSD am discutat si am discutat cu alesii locali, cu toti cei care se implica intr-un aemenea demers, stiu ca s-a discutat si in PNL aceasta problema. Ideea nu este sa ne grabim, ideea este sa reusim. Probabil ca maine, cu 50% prezenta si cu boicot din toate partile al celor care nu vor sa se schimbe nimic in Romania, va fi dificil sa trecem modificarea Constitutiei", a spus Ponta.

El i-a rugat pe parlamentarii USL sa nu considere proiectul de modificare a Cosnstitutiei un proiect suspendat.

"Eu propun - si o sa decidem impreuna - ca primul tur al alegerilor prezidentiale, cu 30% prag de prezenta, e un moment foarte bun. E si o tema pentru alegerile prezidentiale si anume reformarea sistemului constitutional romanesc. Daca cei de la PDL vor boicota primul tur, cu atat mai bine, nu cred ca ne vom supara. Ce vreau sa va rog este sa nu-l consideram un proiect suspendat, ci extrem de important pentru ce am promis", a adaugat Ponta.

Citeste si:
Traian Băsescu a fost internat la Spitalul Militar din Bucureşti
Traian Băsescu a fost...

In 29 mai, Camera Deputatilor a adoptat, cu 221 de voturi "pentru", 73 de voturi "impotriva" si 2 abtineri, proiectul de lege privind reducerea pragului de prezenta la referendum la 30%.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.