Corneliu Dobritoiu a declarat, marti, ca cercetarea in dosarul sau a fost inceputa atunci cand a aparut informatia pe surse ca ar putea prelua Ministerul Apararii, probabil pentru a-i bloca accesul, precizand ca "acum e clar ca liberalii sunt dusmanii neamului si trebuie lipiti de perete ca o musca".

Fostul ministru al Apararii Corneliu Dobritoiu a fost, marti, la Directia Nationala Anticoruptie, fiind citat de procurorii militari anticoruptie pentru a-i aduce la cunostinta o noua acuzatie, respectiv cea de fals intelectual, precum si ca s-a schimbat incadrarea juridica a unei fapte pentru care a fost pus deja sub invinuire in dosarul privind modul in care obtinut locuinta de serviciu.

Senatorul liberal Corneliu Dobritoiu a declarat, la iesirea din sediul DNA, ca a aflat din presa de extinderea urmaririi penale in cazul sau.

"Sustin procurorii ca as fi planuit din 1999 inchirierea, cumpararea apartamentului de serviciu, la pret subevaluat. Am facut raport pentru locuinta de serviciu la fel ca toata lumea, iar eu nici macar nu stiam in ce stadiu erau lucrarile atunci. Acum sunt acuzat si de fals intelectual", a spus Dobritoiu, potrivit MEDIAFAX.

Retail jobs

Intrebat daca este de parere ca acest dosar a fost demarat pe fond politic, Dobritoiu a spus ca timp de patru ani nu s-a facut nicio cercetare, iar apoi, cand a aparut informatia pe surse ca ar putea prelua Ministerul Apararii, a fost dispusa inceperea urmaririi penale in cazul sau.

"Ca om, ce pot sa cred, cand nu s-a mai intrebat din 2009 pana in 2013 despre caz, iar toata avalansa s-a declansat in urma unei informatii pe surse ca liberalii iau Ministerul Apararii, si de acolo all the hell... . Nu vreau sa emit niciun fel de ipoteze, viata le demonstreaza pe toate, incet. Probabil ca cineva a dorit sa blocheze accesul meu la minister, sa nu apara alte probleme ce puteau deranja nu numai imaginea unor oameni care au trecut pe acolo. (...) Acum e clar: liberalii sunt dusmanii neamului si trebuie lipiti de perete ca o musca", a mai spus Dobritoiu.

Citeste si:
Cum a reacționat Claudia Pătrașcanu, după ce fostul ei soț i-a...
Cum a reacționat Claudia...

Avocatul lui Corneliu Dobritoiu, Gheorghita Mateut, a declarat marti, la iesirea de la DNA, ca procurorii militari au finalizat cercetarea in cazul fostului ministru si ca va incepe faza de prezentare a materialului de urmarire penala.

Citeste si: Dobritoiu, urmarit si pentru fals in dosarul locuintei de serviciu


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.