Fostul ministru al Transporturilor Relu Fenechiu a spus ca nu se mai gandeste la cei care au pus umarul la "confectionarea" dosarului "Transformatorul", transmite MEDIAFAX.
Relu Fenechiu a declarat, joi, la Iasi, intr-o conferinta de presa, ca asteapta ca judecatorii Inaltei Curti de Casatie si Justitie sa redacteze motivarea sentintei in cazul sau, el sustinand ca nu poate aprecia cat va dura recursul.
"N-am de unde sti termenul. Astept redactarea motivarii. Nici nu vreau sa discut foarte mult cu privire la modul in care s-a desfasurat procesul meu, asa e normal intr-o tara europeana", a spus Relu Fenechiu.
El a precizat ca, in prezent, prioritatea este sa-si dovedeasca nevinovatia.
"Pentru mine, important este sa reusesc sa-mi dovedesc nevinovatia, altceva nu mai conteaza. In perioada urmatoare, voi prezenta pe blogul meu dovezi elocvente cu privire la acest dosar. Doar asa, pentru cei interesati sa se uite", a spus Relu Fenechiu.
El a precizat ca nu se mai gandeste la cei care "au pus umarul la confectionarea Dosarului Transformatorul", explicand ca "este o cruce pe care trebuie" sa si-o duca.
"Am auzit atatea variante pe piata legate de cei care au contribuit la acest dosar, incat am invatat sa nu mai plec urechea", a conchis Relu Fenechiu.
In 12 iulie, Relu Fenechiu a fost condamnat de instanta suprema la cinci ani de inchisoare cu executare in dosarul "Transformatorul", pentru complicitate la abuz in serviciu in forma calificata.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Analiză Clean Recycle: numărul deșeurilor de ambalaje, în creștere de sărbători
Sursa: green.start-up.ro
-
🎦 Smart Products, afacerea care caută mereu cele mai noi tehnologii în lume
Sursa: start-up.ro
-
Semnele că ai un suflet trezit spiritual
Sursa: garbo.ro
-
1 milion de clienți ING Bank au beneficiat de asigurări NN
Sursa: futurebanking.ro
-
Evenimentele astrologice din mai ne învață cele mai frumoase lecții de până...
Sursa: kudika.ro
-
Programul Sezamo de Paște: până când putem face cumpărături și ce reduceri a...
Sursa: retail.ro
-
Antreprenoriatul românesc, la ani lumină de dezvoltare: peste 90 % dintre...
Sursa: wall-street.ro