Uniunea Social Liberala a rectificat situatia financiara declarata pentru anul 2012, cu peste 10% din totalul veniturilor obtinute, descoperind sume suplimentare de 1.883.729 de lei care ar fi intrat sub incidenta Legii privind finantarea partidelor politice.

USL precizeaza intr-o rectificare aparuta in Monitorul Oficial ca, fata de cele declarate in 1 aprilie, a avut in 2012 venituri mai mari cu 1.883.729 de lei.

Potrivit MEDIAFAX, cea mai mare suma provine din donatii din partea persoanelor fizice, 1.258.517 de lei, urmata de donatiile din partea persoanelor juridice - 443.914 de lei.

In plus, Uniunea mentioneaza ca a primit cu 123.000 de lei mai mult decat ce anuntase initial din "cotizatii", in conditiile in care USL are statut de alianta politica, iar cotizatiile sunt specifice partidelor politice.

USL a obtinut suplimentar fonduri si din donatii confidentiale, in cuantum de 58.273 de lei.

Cea mai importanta suma care nu a fost declarata in termenul prevazut de legea finantarii partidelor, respectiv 31 martie, a provenit de la ministrul pentru marile proiecte, Dan Sova. Social-democratul a donat USL in lunile noiembrie si decembrie 240.700 de lei.

De asemenea, sume considerabile au donat USL si oamenii de afaceri Virgil Mailat si Emil Morariu, care au contribuit la bugetul Uniunii cu cate 100.000 de lei.

Cea mai mare suma primita de la o societate comerciala a fost de 97.239 de lei, din partea SC Proserv SA Hunedoara.

In total, USL a gasit de la momentul declararii situatiei financiare pe anul trecut 54 de noi donatii de la persoane fizice si 15 donatii de la persoane juridice.

Conform celor rectificate, USL a beneficiat anul trecut de venituri de 18.895.153 de lei, din care 15.620.604 lei au reprezentat donatii din partea persoanelor fizice, iar 2.637.038 de lei din partea celor juridice.

Conform legii privind finantarea partidelor, formatiunile politice sunt obligate sa publice in Monitorul Oficial, in fiecare an, pana la 31 martie, situatia donatiilor si cotizatiilor obtinute in anul anterior, precum si lista persoanelor care au facut donatii sau cotizatii peste 10 salarii minime. In caz contrar, incalcarea acestor prevederi legale constituie contraventie si se sanctioneaza cu amenda de la 5.000 lei la 25.000 lei.

Citeste si:
Oana Lis, luată la rost din cauza faptului că a cerut donații...
Oana Lis, luată la rost din...

Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.