Parlamentarii petrec, miercuri, ultima noapte la hotelurile ale caror servicii erau platite, din buget, cu aproximativ 8.000 de lei lunar, ei fiind nevoiti ca de joi fie sa mearga in chirie, fie sa isi negocieze, individual sau colectiv, servicii hoteliere, suma decontata reducandu-se la jumatate.

Diminuarea la jumatate a sumei lunare decontate pentru cazarea in Bucuresti, de care beneficiau pana acum parlamentarii, reprezinta unul dintre efectele adoptarii Statutului deputatilor si senatorilor, publicat luni, 8 iulie, in Monitorul Oficial, si care intra in vigoare dupa trei zile.

Noua reglementare i-a determinat pe o parte dintre parlamentari sa se orienteze catre piata libera, unde au negociat, in nume propriu, contracte de inchiriere a unor apartamente.

Alti parlamentari au facut negocieri colective chiar cu hotelurile la care erau cazati. O astfel de negociere s-a facut chiar la Radisson Blu, au relatat pentru MEDIAFAX surse parlamentare, alesii urmand sa plateasca contravaloarea serviciilor de acolo in cuantum de 4.000 de lei, adica exact cat este suma decontata de Camera Deputatilor.

Potrivit altor surse, parlamentarii, in special senatorii, au desfasurat negocieri colective cu hotelurile Radisson Blu si Monte-Nelly.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.