Presedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, luni, despre afirmatiile presedintelui Traian Basescu in privinta revizuirii Constitutiei, ca acesta are "convingerea si obisnuinta" de a da mandate Curtii Constitutionale care sa se transforme in decizii, cum ar A fi cazul proiectului de revizuire.

Liderul PNL a apreciat drept nepotrivite afirmatiile sefului statului cu ocazia ceremoniei de depunere a juramantului de catre trei dintre judecatorii Curtii Constitutionale.

"Explicatia pe care o gasesc acestei nepotriviri este in convingerea si obisnuinta presedintelui de a da mandate Curtii Constitutionale, din convingerea, din obisnuinta ca opiniile domniei sale sa se transforme in hotarari ale Curtii, ceea ce sper sa nu se intample pentru ca nu e normal. (...) Asta e explicatia pe care o gasesc de modul cum intelege domnia sa, pentru ca altfel nu vad ce rost ar avea atunci cand se petrece o astfel de actiune, intra trei judecatori noi in mandat, pleaca trei, sa-i spui Curtii Constitutionale ce crezi tu sau ce nu crezi despre propunerile care urmeaza sa vina acolo", a spus Antonescu, potrivit MEDIAFAX.

Basescu: Revizuirea actuala a Constitutiei, un risc de blocare a statului

El a apreciat ca CC va judeca asupra proiectului de revizuire "in termenii constitutionali" si va da un verdict in legatura cu care nu are "deloc emotii".

"Dincolo de aceasta precizare, fara niciun fel de indoiala nu am cum sa impartasesc parerea domnului Basescu. Nu e blocat statul cu nimic de elementele discutate pana acum si pana la capat in revizuirea Constitutiei. Dimpotriva, unul din motivele revizuirii este sa preintampinam situatii de criza si chiar de blocaj care au intervenit intre institutii ale statului, asa cum stim foarte bine macar din cei 10 ani de mandat ai domnului Traian Basescu", a mai afirmat liderul PNL.

Antonescu a mai sustinut ca in urma unei astfel de "atitudini" precum cea exprimata luni de presedintele Traian Basescu s-a ajuns la revizuirea Constitutiei pentru a nu mai fi lasate "la bunul plac, la tipul de personalitate, la apucaturile viitorilor presedinti aceste lucruri".

Citeste si:
Crin Antonescu, despre amnistie: Nu cred ca se va da. Daca se da...
Crin Antonescu, despre...

"Mi se pare si episodul de astazi un bun exemplu pentru «de ce», pentru motivele revizuirii Constitutiei in aceasta privinta. Nu mai vorbesc de faptul ca domnul Basescu pare sa ignore total un capitol important privitor la drepturi si libertati care s-au extins, care s-au consolidat, care au captatat garantii suplimentare", a precizat liderul PNL.

In ceea ce priveste faptul ca noua lege fundamentala ar putea fi prea "stufoasa", Antonescu a afirmat ca acest lucru poate fi constatat la finalul lucrarilor comisiei de revizuire, care va intocmi un proiect.

"Daca domnul Basescu, ca si domnul Ponta sustin ca aceasta Constitutie va fi prea stufoasa nu au dreptate. Ce stiu eu, in legatura cu premierul Ponta, este ca domnia sa a exprimat dorinta ca ea sa nu fie, nu afirmatia ca este. Deocamdata, de altfel, vorbim fara materia prima. Cand vom avea macar proiectul incheiat aici in comisie vom putea sa vedem daca e stufos, daca nu e stufos, daca sunt lucruri care nu ar trebui sa fie intr-o Constitutie", a declarat Antonescu.

Citeste si:
Măsurile fiscale propuse de Guvernul Ciolacu, analizate de CCR
Măsurile fiscale propuse de...

El a apreciat ca Traian Basescu vorbeste in aceasta privinta "dupa ureche", ceea ce nu este admisibil la un presedinte.

"Constitutia nu va fi stufoasa, nu va prezenta diferente semnificative ca volum, Constitutia nu se extinde, exista cateva articole care se modifica si foarte putine articole care se adauga", a mentionat liderul PNL.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.