Federatia Sindicatelor Libere din Invatamant ii transmite presedintelui Traian Basescu ca este "autorul moral al imoralitatii din invatamantul romanesc", dupa promulgarea unor legi si reducerea cu 48 la suta a veniturilor angajatilor din educatie.

Intr-o scrisoare adresata sefului statului si data publicitatii, FSLI ii aminteste presedintelui ca, in urma cu doi ani, a promulgat o lege, asumata de guvernul de atunci, "care nu a reusit decat sa aduca o nebuloasa in educatia din Romania".

"Va reamintim ca ati promulgat si o lege a salarizarii (Legea nr. 221) in anul 2009, votata in unanimitate de Parlament si care nu este aplicata nici astazi, desi toate instantele judecatoresti ne-au dat castig de cauza. Si ce ne doare cel mai mult, ati redus cu 48 la suta veniturile celor din educatie, venituri care nici acum nu au fost reintregite", se arata in scrisoare, transmite MEDIAFAX.

Reprezentantii FSLI mai arata ca, fara o legislatie corespunzatoare si cu un invatamant subfinantat, nu va fi atinsa niciodata performanta pe care ei si-o doresc, nefiind posibila stimularea celor mai buni absolventi catre meseria de dascal.

"Cu siguranta, insa politicienii, din lipsa de preocupari intelectuale valoroase, vor continua sa faca fel de fel de declaratii jignitoare la adresa educatiei, uitand insa ca «pestele de la cap se strica»", se spune in incheiere.

Presedintele Traian Basescu a afirmat, vineri, la intalnirea cu sustinatorii sai de pe Facebook, ca sistemul de educatie romanesc este ineficient, corupt, lipsit de exigenta, iar majoritatea dascalilor sunt foarte slab pregatiti.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.