Guvernul nu continua programul economico-social inceput de Cabinetul Boc, ci dimpotriva, iar cine sustine contrariul si se lauda cu rezultatele actuale "nu are foarte multa treaba" si sta la televizor, afirma premierul Victor Ponta.

"Nu stiu cine se lauda acum cu marile rezultate. Eu cred ca am preluat si am venit dupa o guvernare corupta si incompetenta si daca - iata, se implineste un an saptamana viitoare - am avut niste succese importante, daca am reusit...ca ni se spunea ca am continuat ce a facut Boc, eu nu tin minte, dimpotriva", a spus Ponta in sedinta de guvern, in fata presei, transmite MEDIAFAX.

El a enumerat mai multe masuri pe care le-a luat actualul guvern si care arata elocvent, in opinia sa, ca actualul Executiv nu continua traiectoria programului fostei guvernari, precizand in acest context ca el a reintregit salariile si pensiile diminuate in perioada fostei puteri, a deblocat programele europene blocate de fostii ministri, a platit subventii in agricultura si a stopat "jafurile" depistate la Agentia Nationala de Administrare Fiscala, Posta Romana, Hidroelectrica si Casa Nationala a Asigurarilor de Sanatate.

"Tot ce jefuia Boc si cu ai lui, noi am oprit, asa incat nu stiu exact in ce continuam. Nu continuam in nimic, dimpotriva. Am schimbat lucrurile in bine si asta trebuie sa facem de acum incolo", a spus Ponta.

El a mai adaugat ca similitudini de acest gen sunt facute doar de cine nu are treaba si sta la televizor.

"Discutii la televizor. Cine n-are foarte multa treaba poate sa stea la televizor. Noi avem foarte multe lucruri de facut in continuare si vom fi evaluati dupa rezultatele nostre la guvernare", le-a spus premierul ministrilor prezenti la sedinta Executivului.

Presedintele Traian Basescu a declarat, vineri, referindu-se la situatia economica a Romaniei, ca "nava e la cheu, in port sigur", el multumind pentru ca s-a ajuns aici guvernelor Boc, Ungureanu si Ponta.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.