Guvernul Ponta s-a transformat in Guvernul "mafiei imobiliare", care le va da romanilor sa "manance puncte", declara vicepresedintele PDL, Alin Tise, potrivit caruia in urma asumarii raspunderii pe legea privind despagubirile "baietii destepti vor merge cu xerox-ul pe spate sa cumpere puncte".

Senatorul Alin Tise a declarat, joi, intr-o conferinta de presa, ca viitorii cumparatori de puncte sunt tratati de buna credinta, spre deosebire de cei care au cumparat pana acum drepturi litigioase si care sunt considerati de rea credinta, transmite MEDIAFAX.

"Guvernul Ponta s-a transformat in Guvernul «puncte - puncte» si al «mafiei imobiliare», pentru ca, prin Legea Despagubirilor, viitorii cumparatori de puncte sunt tratati de buna credinta, spre deosebire de cei care au cumparat pana acum drepturi litigioase si care sunt considerati de rea credinta. Guvernul le va da romanilor sa manance puncte. Legea va permite celor care se ocupa cu tranzactiile imobiliare sa puna mana pe cele mai valoroase averi ale acestei tari. Se va incuraja mafia imobiliara, iar Romania se va transforma intr-o operatiune de cumparare si vanzare de puncte, si va incepe un nou sport, acela in care baietii destepti, care vor avea bani si vor crea mafia punctelor, vor umbla prin tara cu xerox-ul in spate pentru a cumpara puncte. Abia atunci putem vorbi de acei samsari de care vorbeste domnul Ponta", a spus Tise.

Acesta a adaugat ca, daca o persoana in varsta din mediul rural va primi cinci puncte pentru terenul de sub dispensarul din sat, va avea interesul sa le vanda, pentru ca nu va putea astepta pana in anul 2017 pentru a-si primi banii cuveniti, cand punctele se vor transforma in bani.

Senatorul PDL a criticat faptul ca noua lege ii considera pe toti cumparatorii de drepturi permise pana acum de lege ca fiind infractori, de rea credinta sau samsari, si ii impoziteaza suplimentar fata de cei care vor cumpara de acum incolo aceste puncte.

"Daca se dorea o reglementare unitara, ar fi trebuit ca si viitorii cumparatori de puncte sa aiba interdictia de a le cumpara, la fel cum, cei care au cumparat deja drepturile litigioase, sunt sanctionati cu o impozitare de 85 la suta. Nimic nu ar fi oprit Guvernul Ponta sa interzica vanzarea punctelor, dar nu a facut-o pentru ca interesul este de a crea mafia imobiliara. Nimeni nu stie cine a lucrat la aceasta lege, probabil mafia imobiliara", a afirmat Alin Tise.

Citeste si:
Vasile Blaga îi dă replica lui Băsescu: ”PDL nu poate fi reînviat...
Vasile Blaga îi dă replica...

Intrebat cum comenteaza acuzatiile premierului Victor Ponta la adresa sa, legat de faptul ca ar fi propus un amendament la legea Despagubirilor "sa se dea tot la samsari", Tise a spus ca se bucura cand un premier, care conduce un guvern comunist si incalca dreptul la proprietate, vorbeste despre el.

"El ar trebui sa dea oamenilor banii pentru ca asta are de facut un Guvern, de maine sa esaloneze platile si sa inceapa sa plateasca, nu sa inlocuiasca banii cu puncte, iar din 2017 sa inlocuiasca punctele cu banii, cate 14 la suta pe an, pana in 2024. Eu am inregistrat 50 de amendamente, nu unul singur, de care isi amintea premierul", a spus Tise.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.