"Exista pericolul de a ne pierde intr-o batalie cu sens si cu efect electoralist imediat si suntem hotarati sa evitam angajarea in asemenea batalie. Nu e o Constitutie facuta dupa cum vrea Traian Basescu, nu va fi o Constitutie revizuita impotriva lui Traian Basescu", a spus Antonescu, presedinte al Comisiei parlamentare pentru revizuirea Constiutiei, transmite MEDIAFAX.
El a precizat ca, in fond, foarte multe lucruri au "iesit la iveala" in urma mandatelor prezidentiale pe care Traian Basescu le-a exercitat si inca le exercita si a apreciat ca a fost bine ca s-a intamplat astfel.
"Atunci cand vom revizui, e bine sa nu uitam experientele prin care am trecut, dar sa fim convinsi ca facem aceasta Constitutie pentru prezent, pentru viitor, nu pentru trecut, pentru ca ceea ce ar fi de amendat, reparat, pedepsit in trecut nu poate face aceasta Constitutie. Cea mai mare capcana in care putem cadea e sa personalizam principiile Constitutiei", a spus Antonescu.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
Test Drive Renault Clio 6 E-Tech: sustenabil și economic, dar și două neajunsuri
Sursa: green.start-up.ro
-
ANALIZĂ VIDEO Primele produse tehnologice sunt mai mereu proaste
Sursa: start-up.ro
-
Îți curge sânge din nas? Cauze posibile ale epistaxisului și când ar trebui...
Sursa: garbo.ro
-
Paște 2026: cât costă un cozonac plin cu de toate, în București
Sursa: retail.ro
-
Cristela Georgescu, declarații controversate. L-a comparat pe Călin Georgescu...
Sursa: kudika.ro