Autoritățile locale din Florența au decis că o stradă din orașul italian va purta numele Reginei Elena a României, iar inaugurarea va avea loc anul viitor.

La inițiativa unor organizații civice reprezentând comunitatea românească și pe cea italiană, Consiliul Orașului Florența a votat în favoarea atribuirii numelui Reginei Elena a României unei străzi sau unui parc public din străvechea urbe. Meritul pornirii acestui demers patriotic și istoric, demn de toată admirația, aparține doamnei Melania Cotoi, președinta Asociației AlterNATIVA. În cursul lunii mai 2021, va avea loc la Florența comemorarea Reginei Elena, iar anul viitor va fi inaugurată locația publică purtând numele reginei”, scrie pe pagina de Facebook a Casei Regale.



Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.