Marea Britanie va tolera ramanerea in functie a presedintelui Siriei, Bashar al-Assad, pe durata tranzitiei, dar nu pe termen lung, afirma premierul Marii Britanii, David Cameron, citat de CBS.

"Ceea ce spune America, un lucru cu care sunt de acord, este necesitatea unei tranzitii, dar ce este clar este ca la sfarsitul tranzitiei Bashar al-Assad nu mai poate fi liderul Siriei", a spus Cameron.

"Lucrurile nu ar functiona, pentru ca reteaua Stat Islamic nu ar putea fi invinsa daca acest tip va conduce in continuare Siria. Al-Assad este unul dintre factorii de recrutare pentru teroristi", crede premierul Marii Britanii.

Rusia si Statele Unite au stabilit ca este necesara o solutie diplomatica la razboiul civil din Siria, insa disensiunile privind situatia Administratiei Bashar al-Assad persista, scrie MEDIAFAX.

"Pana acum, problema a fost ca Rusia si Iranul nu au putut vedea o solutie in Siria fara Bashar al-Assad. Pana la urma, oricat de multe disensiuni am avea cu Rusia sau cu Iranul, aceste tari au influenta asupra situatiei din Siria si trebuie sa le convingem ca o noua Sirie, cu un nou lider, nu ar fi neaparat impotriva intereselor proprii, ci ar contribui la distrugerea retelei teroriste Stat Islamic", a apreciat Cameron.

Presedintele Statelor Unite, Barack Obama, a cerut luni, de la tribuna ONU, inlaturarea regimului din Siria, insa omologul sau rus, Vladimir Putin, a respins ideea, pledand pentru stabilitate in Orientul Mijlociu si in nordul Africii.

Siria se confrunta, incepand din martie 2011, cu revolte reprimate violent si cu un conflict militar intre serviciile de securitate subordonate regimului Bashar al-Assad, fortele opozitiei si grupuri teroriste, inclusiv organizatia sunnita Stat Islamic (Stat Islamic in Irak si Siria / Stat Islamic in Irak si Levant). Bilantul conflictului depaseste 250.000 de morti.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.