Carmen Harra a făcut o serie de previziuni despre relația lui Theo Rose cu Anghel Damian, la foarte scurt timp după ce artista a confirmat sarcina. Clarvăzătoarea a fost foarte clară și a asemănat povestea lor de iubire cu cea dintre Andreea Bălan și George Burcea.

Carmen Harra, previziuni despre relația viitorilor părinți

Theo Rose și Anghel Damian sunt împreună de doar patru ani luni, iar vedeta a rămas deja însărcinată, motiv pentru care s-au creat tot felul de discuții în jurul lor. Mulți au refuzat să creadă că vestea este una adevarată, dar cântăreața deja a confirmat sarcina, făcându-și părinții extrem de fericiți că vor deveni bunici, mai ales că au ajuns la vârsta la care e normal să aibă astfel de gânduri.

Ei bine, nici Carmen Harra nu a stat prea departe de subiect și și-a dat cu părerea despre cuplul format din Theo Rose și Anghel Damian, regizorul serialului Clanul. Femeia a vorbit, în primul și în primul rând, că este frumoasă, talentată și bună la suflet, iar el un bărbat foarte independent, care vrea să își construiască o carieră și care chiar va avea un real succes în acest sens.

Retail jobs

Despre relația lor a zis că se aseamănă cu cea pe care au avut-o Andreea Bălan și George Burcea, adică este sortită eșecului. De asemenea, a afirmat că în genul acesta de cupluri, cei doi se atrag, se iubesc la nebunie, dar le va fi greu supraviețuiască unul alături de celălalt, chiar dacă există în mod evident chimie acolo. Carmen Harra a mai zis și că speră ca ei să aibă înțelepciunea necesară pentru a trece peste toate problemele care apar în viața lor, pe parcurs, mai ales unele legate de comunicare.


„Theo e foarte frumoasă, talentată, superbă, bună la suflet, o persoană extraordinară. El (n.r. Anghel Damian) este foarte independent, vrea să-și construiască o carieră și va reuși. Știi cum este relația asta? Exact cum a fost cea dintre Andreea Bălan și George Burcea, cam așa. Este o relație în care ne atragem, ne iubim la nebunie, suntem foarte buni unii cu alții pe moment, întrebarea este cum va supraviețui această relație? Problema este că avem această chimie fizică, se nasc copii, ne iubim, dar ne potrivim sau nu? La toate socotelile de compatibilitate sunt probleme multe în acestă relație. Să sperăm că ei au înțelepciunea să treacă peste problemele care sunt și să facă o relație solidă, ceea ce nu va fi ușor deloc, pentru că ei nu sunt nici suflete pereche, nu sunt nici cea mai compatibilă relație, dimpotrivă, sunt două persoane care în timp au probleme serioase de comunicare, însă, nu putem să le dorim decât tot binele din lume.”, a declarat Carmen Harra în cadrul unei emisiuni TV, potrivit wowbiz.ro.

Citeste si:
Ce părere are mama lui Theo Rose despre nunta fiicei sale: „Noi, ca...
Ce părere are mama lui Theo...

Despre autor:

Diana Oprișan
 Diana Oprișan a fost mereu pasionată de scris și de fotografie. Odată ajunsă în București, a visat să le facă fotografii celor mai mari artiști de la noi din țară, dar și din străinătate. Și-a făcut un blog, unde scria tot felul de articole despre evenimentele la care participa, iar în felul acesta a fost contactată de către cei de la ZU TV, unde a lucrat timp de doi ani. În pandemie, a simțit nevoia să muncească mai mult, așa că a mai redactat articole și pentru alte site-uri de știri, precum eVedete.ro și DespreVedete.ro. După aceea, s-a angajat la Spynews.ro, unde, deși nu a lucrat prea mult timp, a învățat foarte multe lucruri care, ulterior, i-au fost de folos. Acum, lucrează pentru 9AM și consideră că este cel mai important să faci mereu ceea ce îți place.
Mai multe

Ultima actualizare: 16 Noiembrie 2022 - 04 : 11

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.