Nu răspunde dacă te strigă cineva noaptea – superstiția care ne protejează sufletul de chemările din nevăzut

Aceasta nu este doar o superstiție. Este o avertizare. Este ecoul unei înțelepciuni adânci, păstrate cu grijă de bunici care n-au avut cărți, dar au avut visuri și spaime, premoniții și tăceri care spuneau totul.

Vocea care nu vine de aici

Mulți oameni povestesc că li s-a întâmplat să audă, pe neașteptate, numele lor rostit clar, ca o șoaptă apăsată între lumi. Uneori, vocea pare cunoscută. Alteori, e străină, dar teribil de personală. Ceva în ea te cheamă. Ceva în tine vrea să răspundă. Dar un alt ceva – mai profund – se înfioară.

În mitologia românească, această chemare este asociată cu spiritele rătăcitoare, morții neîmpăcați, strigoii sau entitățile „din prag”, acele făpturi care nu aparțin nici lumii vii, nici celei morții. Ele caută porți deschise. Și vocea este una dintre cele mai vechi unelte de manipulare spirituală.

De ce se întâmplă noaptea?

Pentru că noaptea, vălul dintre lumi se subțiază. Timpul se dilată. Gândurile devin mai ușor de pătruns. Spiritele au mai multă putere, iar sufletul omului – obosit, singur, visător – devine mai vulnerabil. E o oră oarbă în care realitatea se poate schimba fără avertisment.

În zonele rurale din Transilvania, se povestește că spiritele pot folosi vocea cuiva drag pentru a te atrage afară din casă. Să calci pragul în acele clipe înseamnă să pășești într-un spațiu liminal – între viață și moarte, între trup și vis.

Consecințele răspunsului

Răspunsul nu e doar un gest. În spiritualitate, orice comunicare este un contract. Răspunzi – recunoști chemarea. Recunoști chemarea – îți deschizi câmpul energetic. Îți deschizi câmpul – permiți ceva să intre.

Citește continuarea pe kudika.ro

Despre autor:

Redactia 9AM

Mai multe