În doar câteva zile, pe 26 august, mii de bucureșteni vor lua parte la “Noaptea Dansului”, cel mai mare eveniment dedicat dansului din Capitală, dar și din țară. Organizatorii au pregătit o adevărată fiesta pe Calea Victoriei care devine, astfel, cel mai mare spațiu urban în care vor dansa artiști profesioniști, amatori, dar și trecători.

În doar câteva luni de la inițiativă, evenimentul “Noaptea Dansului” a ajuns să numere 45 de studiouri de dans partenere și inițiative de dans și peste 200 de dansatori profesioniști, ce îi așteaptă pe cei peste 20.000 de bucureșteni să se bucure de energia, frumusețea și magia dansului, pe 26 august, începând cu ora 18:00, pe Calea Victoriei, în cadrul proiectului „Străzi deschise – Bucureşti, Promenadă urbană, organizat de Primăria Capitalei, prin Direcţia de Cultură, Învăţământ, Turism a Municipiului Bucureşti, alături de ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului Bucureşti şi PROEDUS – Centrul de Proiecte Educaționale și Sportive al Municipiului București – în calitate de operatori zonali.

De la ora 18:00, dansul va începe în stradă, în cele șase puncte fierbinți de pe Calea Victoriei: Cercul Militar Național, Monumentul Revoluției, Hotel Radisson, Grădina Monteoru, Palace Casino și Muzeul Enescu. Stilurile de dans vor fi variate și vor fi reunite în funcție de fiecare hotspot, astfel:
Cercul Militar Național (Tango, milonga, tango vals, tango nuevo, balet, dans contemporan)
Monumentul Revoluției (Salsa, Bachata, Afro, Kizomba)
Hotel Radisson (Zumba, dance fitness, Fetno, Dans sportiv, Shuffle dance, K-pop)
Grădina Monteoru (Salsa, bachata, zouk, kizomba, Rumba Cubana, Afro-Cuban)
Palace Casino (West Coast Swing/ Lindy hop/Rockabilly, Theatre jazz, Modern jazz, alte stiluri- salsa, bachata)
Muzeul Enescu (ethnic dance, dansuri populare românești, dansuri grecești, dansuri irlandeze, Indian/Bollywood dance)

Citeste si:
"Bucureștiul Dansează" la Noaptea Dansului: Bilete cu intrare...
"Bucureștiul Dansează" la...

Lista cu toți cei care vor oferi momente de dans în aceste hotspot-uri va putea fi găsită pe site-ul noapteadansului.ro și pe paginile oficiale de Facebook și Instagram: Noaptea dansului.

Pe Calea Victoriei, dansatorii au pregătit momente de dans inedite, flash-mob-uri, community dance, momente de interacțiune cu trecătorii, astfel că energia și emoția se vor transmite tuturor participanților.

De asemenea, studiourile de dans partenere vor oferi lecții demonstrative gratuite tuturor celor care se vor înscrie pe site-ul noapteadansului.ro, urmând ca aceștia sa fie anunțați ulterior datei evenimentului pentru a merge în școlile de dans și a încerca variate stiluri de dans.

“Energia din stradă va fi imensă, așa că dorim să menținem focusul pe această manifestare unică din Capitală, de fiesta urbană, iar toți cei care vor dori să ia parte la lecții demonstrative gratuite de dans o pot face, prin înscriere pe site-ul noapteadansului.ro, urmând să le fie comunicate datele la care pot merge în școli după 26 august“, declară organizatorii.

Citeste si:
Școala de dans Arthur Murray Bucharest depășește pragul de 1000 de...
Școala de dans Arthur Murray...

Iar pentru că noaptea continuă în ritmuri de dans, de la ora 22:00, în foaierul Sălii Polivalente, sunteți așteptați la petrecerea “Bucureștiul Dansează-Dancing Colors”, parte a evenimentului “Noaptea Dansului”, ce aduce un concept nou și vibrant pe scena evenimentelor din oraș, promițând o experiență colorată și plină de energie la sfârșit de vară. Toți cei care vor achiziționa un bilet la petrecere, vor primi o zi gratuită de acces la World Class, cea mai mare rețea de health&fitness din România, dar și o lectie de dans cadou, pentru a se bucura de dans într-un mod nou și captivant. Voucherele vor fi înmânate tuturor cumpărătorilor de bilete, la punctele de acces din foaierul Sălii Polivalente, pe 26 august. Accesul este permis celor cu vârsta de peste 18 ani.
Organizatorii au pregatit o petrecere inedită cu playlisturi ce vor acoperi o varietate de stiluri muzicale din zona pop, rock, disco, funk, hip-hop, electro, hituri românești nostalgice de dans, best of decades (1990-2000, 2000-2010 și 2010 – 2022), latino etc.

Citeste si:
Sfaturi utile pentru a alege un instructor de dans!
Sfaturi utile pentru a alege...

Pentru a afla mai multe detalii și pentru a achiziționa biletele la afterparty, accesează site-ul oficial noapteadansului.ro și contul oficial Noaptea Dansului pe Facebook și Instagram.

Biletele la petrecerea “Bucureștiul Dansează – Dancing Colors” se găsesc în format electronic pe www.iabilet.ro și internațional prin www.kooltix.com și în format fizic în magazinele Flanco, Diverta, Metrou Unirii 1, magazinele Muzica, IQ BOX, Uman, Libmag și pe terminalele Selfpay. Online, puteți plăti cu cardul, Paypal, carduri de tichete culturale Sodexo, pe factură la Vodafone sau Orange sau ramburs prin Fan Courier oriunde în țară.

Noaptea Dansului este un proiect Creator Media Team, coordonat de Dragoș Samoil și Daniela Samoil Istrate, în parteneriat cu ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București și ICR(Institutul Cultural Român). Componenta de artă stradală urbană - dans în stradă – se desfășoară în cadrul proiectului „Străzi deschise – București, Promenadă urbană; realizat de Primăria Capitalei. Parteneri instituționali: ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București, Institutul Cultural Român.

Citeste si:
Bolnavii de Parkinson fac terapie prin tango. Proiectul este unic...
Bolnavii de Parkinson fac...

Sponsor: Vodafone.

Parteneri media: MagicFM, RevistaBiz, HauteCulture, Wall Street, 9AM, Zile şi Nopți, IqAds+Smark, Nine O’Clock, Movienews, Cocor Media Channel, Blitz, Kreatoria.ro. Alți parteneri: Cartierul Creativ, World Class, Asociația Română de Psihoterapie prin Dans și Mișcare.


Despre autor:

Alexandra Chivu
Alexandra Chivu scrie pentru 9AM din anul 2021, iar în prezent ocupă funcția de redactor-șef. Ea și-a început activitatea în presă în 2016, în cadrul Facultății de Jurnalism, unde a scris câteva articole pentru site-ul instituției. Ulterior, a publicat materiale în ziarul „Ultimă oră”. Și de aici a început greul. Primul impact important în carieră a fost în cadrul Digi FM, unde a redactat știri de radio. A început munca la revista Ciao, în 2017. Nu a poposit și a continuat la Fanatik, din 2018 până în 2019. În paralel, benevol, s-a ocupat în câteva rânduri de pagina de Facebook SOS Autism Brăila. Din 2019 și până în 2021 a lucrat la Playtech, apoi a ajuns în prezentul numit 9AM.
Mai multe

Ultima actualizare: 23 August 2023 - 11 : 08

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.