Povestea scrisă de Ion Creangă, „Capra cu trei iezi“ va fi ecranizată în cinematografele din țară începând cu 28 octombrie. De această dată, povestea este redată într-o variantă horror care scoate în evidență latura întunecată a oamenilor.

Varianta horror a poveștii „Capra cu trei iezi“ din 28 octombrie

Una dintre cele mai cunoscute și îndrăgite povești ale românilor scrise de Ion Creangă este „Capra cu trei iezi“. Pe parcursul anilor aceasta a fost montată în piese de teatru, în desene animate pentru copii și chiar filme. Însă de această dată povestea vine cu varianta horror în care se evidențiază latura negativă a omului. Filmul este regizat de Victor Canache, avându-i în rolurile principale pe Maia Morgenstern și Marius Bodochi.

Acțiunea are loc într-un sat din România în secolul al XIX-lea. Filmul spune povestea unei văduve și mamă a trei copii (Maia Morgenstern) care este nevoită să înfrunte toate greutățile și mai ales să facă față unui vechi prieten de familie care, atunci când îi vede singuratici și fără apărare, își scoate la iveală adevărata sa natură sadică (Marius Bodochi). Rolurile celor trei copii sunt interpretate de Antonio Gavrilă, Răzvan Ilina şi Silviu Corbu.

Având la bază una dintre cele mai cunoscute povești ale lui Ion Creangă, ecranizarea își propune să evidențieze adevărata natură a poveştii pentru copii şi să prezinte istoria dintr- nouă perspectivă, cea care prezintă imaginea reală a celor întâmplate.

Povestea „Capra cu trei iezi“ a fost inclusă în ciclul de învățământ primar la scurt timp după ce povestea a fost publicată și ilustrată în primele pagini ale Abecedarului din anii ‘70-‘90. Aceasta este una dintre cele mai dorite povești de către copii, dar și una dintre cele mai populare. Filmul redă pas cu pas acțiunea poveștii lui Creangă și păstrează limbajul original pentru a pătrunde cât mai bine în esența firului narativ. Ecranizarea a primit Premiul publicului la secțiunea Zilele Filmului Românesc, la TIFF 2022. Din 28 octombrie, filmul „Capra cu trei iezi“ va putea fi vizionat în toate cinematografele din țară.

Citeste si:
Maia Morgenstern, infectată cu COVID-19: „Nu vreau să devin o...
Maia Morgenstern, infectată...


Despre autor:

Valentina Podgorneac
Valentina Podgorneac este originară din Republica Moldova și la vârsta de doar 16 ani a ales să se mute la București pentru a-și continua studiile liceale. În anul 2017 a absolvit un colegiu cu profil economic, însă pasiunea pentru scris a fost mult mai puternică decât orice altă dorință. În timpul studiilor a redactat comunicate de presă în cadrul Organizației Studenților și Elevilor Basarabeni din București. A efectuat stagii de practică la agenția de presă RADOR și la Biroul de Comunicare al Ministerului Educației, acumulând multe informații și sfaturi utile pentru viitoarea sa carieră. A urmat un Curs de Dicție și Discurs Public cu Veronica Coberman, mentor în comunicare.

Valentina Podgorneac este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, iar de mai bine de un an face parte din familia 9AM. Iubește să știe tot ce mișcă, să fie informată, și la rândul ei, să informeze și pe alții, deoarece un om informat este un om puternic. Pentru ea, scrisul nu este doar o pasiune, ci un stil de viață.
Mai multe

Ultima actualizare: 16 Septembrie 2022 - 03 : 09

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.