Kit Harington reia rolul lui Jon Snow, în continuarea Games of Thrones pregătită de HBO
Actorul britanic Kit Harington, care a interpretat personajul preferat al unei mari părți de fani GOT, ar urma să reia rolul lui Jon Snow dacă proiectul va ajunge la bun sfârşit, precizează Hollywood Reporter şi Variety, citând surse anonime. HBO nu a comentat informațiile, iar reprezentanții lui Harington, solicitați de AFP, nu au răspuns.
Mai multe alte seriale derivate din universul „Game of Thrones” construite de romancierul George RR Marin sunt deja programate. Primul, intitulat „House of the Dragon”, urmează să fie difuzat în august și sunt planificate și trei „prequel-uri" animate.
Serialul cu Jon Snow ar fi primul derulat după evenimentele care au încheiat seria „Game of Thrones”, finalizată în anul 2019, cu un sezon opt care a făcut valuri printre fani, divizându-i.
Numeroase personaje principale au murit, în timp ce Jon Snow a aflat că este potențialul moștenitor al Tronului de Fier care domnește peste Westeros, un regat pe care îl părăsește în cele din urmă pentru a se stabili pe pământurile înghețate din Nord.
Vestea unei posibile continuări a provocat diferite reacții în rândul fanilor, vineri. Unii s-au bucurat, iar alții s-au întrebat despre logica acestei decizii, după un episod final dezamăgitor în ochii lor.
- Seria a adunat, de la lansarea sa în 2011, 59 de premii Emmy, un record.
- George RR Martin nu a finalizat încă seria romanelor din care a fost adaptat serialul.
- Anul trecut, Martin a semnat un contract cu HBO - care ar ajunge la zeci de milioane de dolari, potrivit presei de specialitate, pentru a dezvolta seriale în universul „Game of Thrones" şi în altele.
Sophie Turner strălucește în noul rol de hoață de bijuterii
Despre Game of Thrones
„Urzeala tronurilor” este un serial de televiziune, fantezie medievală, creat de David Benioff si D.B. Weiss. Este o adaptare a seriei de cărți, „Cântec de foc si gheață”, seria de cărți fantastice ale lui George RR Martin, prima carte fiind numită „Urzeala Tronurilor”. Acesta a fost filmat în Regatul Unit, Canada, Croația, Islanda, Malta, Maroc și Spania, iar premiera a avut loc pe HBO, în data de 17 aprilie 2011. Ultimul episod a apărut pe 19 mai 2019, serialul terminându-se cu 8 sezoane și 73 de episoade.
Seria este apreciată pentru realismul său asupra lumii medievale, căci Martin a făcut în așa fel încât seria să se citească mai mult ca ficțiune istorică decât ca genul fantastic contemporan. Nu a pus accent pe magie, ci pe bătălii, intrigă politică și personaje. El a spus că „adevăratele orori ale istoriei umane nu vin de la orci și lorzi întunecați, ci de la noi înșine”.
Transformarea incredibilă a lui Sophie Turner în hoață de bijuterii?
Tema comună în genul fantastic este lupta dintre bine și rău, despre care „creierul” GOT spune că nu oglindește lumea reală. El a marjat pe ideea de răspumpărare și de schimbare a personajelor.
Distribuție
- Sean Bean este Eddard „Ned” Stark
- Peter Dinklage este Tyrion Lannister
- Mark Addy este Regele Robert Baratheon
- Nikolaj Coster-Waldau este Ser Jaime Lannister
- Michelle Fairley este Catelyn Stark
- Lena Headey este Cersei Lannister
- Emilia Clarke este Daenerys Targaryen
- Iain Glen este Ser Jorah Mormont
- Aidan Gillen este Petyr „Degețel” Baelish
- Harry Lloyd este Viserys Targaryen
- Kit Harington este Jon Snow
- Jason Momoa este Khal Drogo
- Sophie Turner este Sansa Stark
- Maisie Williams este Arya Stark
- Richard Madden este Robb Stark
- Alfie Allen este Theon Greyjoy
- Isaac Hempstead-Wright este Bran Stark
- Jack Gleeson este Joffrey Baratheon
- Rory McCann este Sandor „Câinele” Clegane
Noua miniserie Knok debutează pe DIVA: Ce surprize ne așteaptă pe...
Audiență
Sursa: Nielsen Media Researc
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
Ideea simplă care digitalizează un domeniu blocat în timp | Cum funcționează...
Sursa: start-up.ro
-
Tot ce trebuie să știi despre RODIE, fructul-minune cu multiple beneficii...
Sursa: garbo.ro
-
INTERVIU EXCLUSIV: Cravata Galbenă, filmul prin care Serge Celebidachi aduce...
Sursa: kudika.ro