Opera Națională București prezintă săptămâna viitoare spectacolele de balet pentru copii „Albă ca zăpada și cei șapte pitici” de Cornel Trăilescu și „Magazinul de păpuși” cu ocazia Zilei Internaționale a Copilului și spectacolul cu opera „Nunta lui Figaro” de Wolfgang Amadeus Mozart.

Miercuri, 1 iunie, ora 18:30, vă așteptăm la spectacolul de balet pentru copii „Albă ca zăpada și cei șapte pitici” de Cornel Trăilescu. Una dintre cele mai cunoscute povești pentru copii, „Albă ca Zăpada și cei șapte pitici” a fraților Grimm a fost publicată, într-o primă versiune, în 1812, iar apoi în 1854, în varianta finală. Oglinda fermecată, mărul otrăvit, sicriul din sticlă, personaje precum regina cea rea sau cei șapte pitici sunt detalii din poveste care au pătruns, de-a lungul timpului, în imaginarul colectiv, inspirând nenumărate producții artistice așa cum sunt, spre exemplu, spectacolul din 1912, de pe Broadway (unde piticii primesc, pentru prima dată, nume) și filmul „Albă ca Zăpada și cei șapte pitici”, din 1937, al lui Walt Disney, care, ca și povestea originală, a stat la baza unui număr impresionant de creații artistice, printre care și producțiile de balet. Marele compozitor Cornel Trăilescu (1926-2019) care a rămas în istoria teatrului nostru și prin valoarea sa excepțională de dirijor, a creat o muzică splendidă și fascinant calibrată pe specificitatea personajelor, oferind, prin acest balet, o mare bucurie atât celor mici cât și celor mari care urmăresc reprezentațiile cu această capodoperă coregrafică de foarte mulți ani.

Marți, 2 iunie, ora 18:30, vă invităm la spectacolul pentru copii „Magazinul de păpuși” coordonat de către Magda Rovinescu. Spectacol în cadrul Studioului de Balet pentru Copii și Tineret al Operei Naționale București. Studioul de Balet pentru Copii și Tineret al Operei Naționale București a fost înființat în anul 1982 de către Magdalena Rovinescu, școala de balet pentru copii funcționează de atunci, fără întrerupere. Condus artistic de fosta prim-balerină a Operei Naționale București, Studioul de Balet și-a propus și a reușit să descopere și să promoveze tinere talente care poartă faima baletului românesc în întreaga lume.Viitorii balerini sunt selecționați și repartizați în clase de balet specializate în dans clasic, de caracter, modern și contemporan. În fiecare an, munca lor este aplaudată și recunoscută în spectacolul devenit deja tradițional „Magazinul de păpuși”.

Citeste si:
„La Traviata”, „Turandot” și „Lacul lebedelor” și un musical pentru...
„La Traviata”, „Turandot” și...

Duminică, 5 iunie, ora 18:30, vă așteptăm la spectacolul cu opera „Nunta lui Figaro” de Wolfgang Amadeus Mozart. Opera „Nunta lui Figaro” de Wolfgang Amadeus Mozart este o lucrare revoluționară în istoria genului fiind o operă comică în patru acte, atunci regula fiind ca opera seria să aibă doar trei acte, iar opera buffa două. Libretistul Lorenzo Da Ponte care a lucrat cu Mozart îi scria unui prieten: „Nu isprăvesc să scriu cuvintele și Mozart le și concepe muzica”. La pupitrul dirijoral se va afla maestrul Ethan Schmeisser. Din distribuția spectacolului, înr espectivele roluri, vor face parte următorii artiști: Figaro - Vicențiu Țăranu, Susanna - Crina Zancu, Contesa - Simona

Neagu, Contele Almaviva - Florin Simionca, Cherubino - Mihaela Ișpan, Don Bartolo - Marius Boloș, Marcellina - Sidonia Nica, Don Basilio - Andrei Lazăr, Antonio - Daniel Filipescu, Barbarina - Andreea Novac. Muzica extraordinar de frumoasă, spiritul melodic carismatic al geniului mozartian, verva teatrală a personajelor, au făcut ca publicul de pe toate meridianele să îndrăgească această minunată operă de peste două veacuri de istorie a teatrului liric.

Citeste si:
Noaptea Muzeelor 2022: Expoziţii, concerte și filme în 64 de...
Noaptea Muzeelor 2022:...

Bilete pe http://tickets.operanb.ro/ și de la Casa de Bilete a Operei Naționale București.

Sponsori: Aqua Carpatica, Domeniile Sâmburești, BCR

Parteneri: Phoenixmedia, Euromedia, Cocor, Pop Cola, Sansha

Parteneri media: Radio România Cultural, Radio România Muzical, RFI România, Romantic FM, Radio Seven, Radio Itsy Bitsy, România TV, Zile și Nopți, Agerpres, Spot Media, Ziarul Metropolis, News București, Q Magazine, Marea Dragoste, Leviathan, Ordinea Zilei, București Business, Reușita.ro, 9am.ro., Kudika, Garbo, QuickNews, a7tv, Ballet Magazine, Mediatrust


Despre autor:

Alexandra Chivu
Alexandra Chivu scrie pentru 9AM din anul 2021, iar în prezent ocupă funcția de redactor-șef. Ea și-a început activitatea în presă în 2016, în cadrul Facultății de Jurnalism, unde a scris câteva articole pentru site-ul instituției. Ulterior, a publicat materiale în ziarul „Ultimă oră”. Și de aici a început greul. Primul impact important în carieră a fost în cadrul Digi FM, unde a redactat știri de radio. A început munca la revista Ciao, în 2017. Nu a poposit și a continuat la Fanatik, din 2018 până în 2019. În paralel, benevol, s-a ocupat în câteva rânduri de pagina de Facebook SOS Autism Brăila. Din 2019 și până în 2021 a lucrat la Playtech, apoi a ajuns în prezentul numit 9AM.
Mai multe

Ultima actualizare: 26 Mai 2022 - 01 : 05

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.