Implicaţi într-o controversă de lungă durată şi confruntaţi cu un boicot din partea industriei de divertisment, organizatorii Globurilor de Aur au decis să nu renunţe la ceremonia de decernare a premiilor prevăzută pentru duminică, care va avea loc însă în absenţa publicului şi fără a fi transmisă la televiziune.

Gala decernării Globurilor de Aur va avea loc fără public

Asociaţia Presei Străine de la Hollywood (Hollywood Foreign Press Association - HFPA), care decernează aceste premii, este de luni de zile ţinta unor acuzaţii de rasism, sexism, hărţuire şi corupţie.

Seara de gală a Globurilor de Aur deschide în mod tradiţional sezonul premiilor cinematografice şi beneficiază de prezenţa celor mai importante nume de la Hollywood. Anul acesta însă vedetele vor fi absente, iar NBC a anunţat că nu va transmite ceremonia.

Aceste aspecte nu vor împiedica însă HFPA să decerneze premiile duminică, la Beverly Hills Hotel, pentru a evidenţia "activitatea filantropică" a asociaţiei. "În ultimii 25 de ani, HFPA a donat peste 50 de milioane de dolari către diverse organizaţii caritabile", au precizat organizatorii într-un comunicat.

Retail jobs

Este a 79-a ediţie a decernării Globurilor de Aur

Această a 79-a ediţie a Globurilor de Aur se va desfăşura fără public, a adăugat asociaţia, invocând situaţia sanitară şi răspândirea rapidă a variantei Omicron a coronavirusului. "Belfast", în regia lui Kenneth Branagh, şi "The Power of the Dog", de Jane Campion, sunt filmele cu cele mai multe nominalizări la această ediţie.

Viitorul Globurilor de Aur pare incert. Peste 100 de publicişti au scris în martie HFPA, cerându-i să pună capăt "comportamentelor discriminatorii şi neprofesioniste, încălcărilor etice şi acuzaţiilor de corupţie".

În replică la acest scandal, HFPA a anunţat rapid o serie de reforme, inclusiv o campanie de recrutare fără precedent de noi membri pentru a îmbunătăţi reprezentarea minorităţilor în rândurile sale.

Citeste si:
Doliu la Hollywood. Artistul Kevin Clark a murit la 32 de ani
Doliu la Hollywood! Actorul...

Câteva studiouri au refuzat să mai colaboreze cu HFPA

Dar criticii, printre care vedete ca Scarlett Johansson şi Mark Ruffalo, au denunţat public aceste reforme ca fiind insuficiente, în timp ce Tom Cruise a trimis înapoi asociaţiei cele trei Globuri de Aur primite în semn de protest.

Studiouri majore de la Hollywood, precum Netflix, Amazon şi WarnerMedia, au anunţat în ultimele luni că nu vor mai colabora cu HFPA până când această asociaţie nu va implementa o serie de reforme importante, potrivit Agerpres.


Despre autor:

Valentina Podgorneac
Valentina Podgorneac este originară din Republica Moldova și la vârsta de doar 16 ani a ales să se mute la București pentru a-și continua studiile liceale. În anul 2017 a absolvit un colegiu cu profil economic, însă pasiunea pentru scris a fost mult mai puternică decât orice altă dorință. În timpul studiilor a redactat comunicate de presă în cadrul Organizației Studenților și Elevilor Basarabeni din București. A efectuat stagii de practică la agenția de presă RADOR și la Biroul de Comunicare al Ministerului Educației, acumulând multe informații și sfaturi utile pentru viitoarea sa carieră. A urmat un Curs de Dicție și Discurs Public cu Veronica Coberman, mentor în comunicare.

Valentina Podgorneac este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, iar de mai bine de un an face parte din familia 9AM. Iubește să știe tot ce mișcă, să fie informată, și la rândul ei, să informeze și pe alții, deoarece un om informat este un om puternic. Pentru ea, scrisul nu este doar o pasiune, ci un stil de viață.
Mai multe

Ultima actualizare: 5 Ianuarie 2022 - 11 : 01

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.