Un profesor din Japonia a dezvoltat un prototip de ecran TV ''cu gust'', care poate reda aromele alimentelor, un pas înainte către crearea unei experienţe de vizionare multisenzorială, relatează Reuters.

Dispozitivul, numit Taste the TV (TTTV), utilizează zece recipiente cu arome, dispuse în formă de carusel, care sunt pulverizate în combinaţie pentru a reda gustul unui anumit aliment. Proba de aromă este apoi aplicată pe pelicula igienică a unui ecran plat TV astfel încât privitorul să o poată gusta.

Acest tip de tehnologie poate îmbunătăţi modul în care oamenii se conectează şi interacţionează cu lumea exterioară, în special în perioada COVID-19, a declarat Homei Miyashita, profesor la Universitatea Meiji.

''Scopul este acela de a oferi oamenilor posibilitatea de a trăi experienţe precum aceea de a mânca la un restaurant din altă zonă a lumii, chiar dacă se află acasă'', a spus el.

Miyashita colaborează cu o echipă formată din aproximativ 30 de studenţi, care a produs o varietate de dispozitive asociate aromelor, printre acestea numărându-se o furculiţă care face ca mâncarea să aibă un gust mai bogat.

El a declarat că a conceput prototipul TTTV în ultimul an şi a precizat că o versiune comercială ar costa aproximativ 100.000 de yeni (875 de dolari americani).

Printre aplicaţiile potenţiale ale dispozitivului se numără cursurile la distanţă pentru somelieri şi bucătari sau jocurile ce implică degustarea, a spus el.

Miyashita a purtat, de asemenea, tratative cu unele companii interesate de utilizarea tehnologiei de pulverizare pe care a dezvoltat-o pentru aplicaţii precum un dispozitiv capabil să aplice o aromă de pizza sau de ciocolată pe o felie de pâine prăjită.

Studenta Meiji Yuki Hou, în vârstă de 22 de ani, care a realizat o demonstraţie a dispozitivului TTTV pentru reporteri, a spus în faţa ecranului că voia să guste ciocolată dulce. După mai multe încercări, o voce automată a repetat ordinea aromelor, care au fost apoi pulverizate pe o peliculă de plastic. ''Este un fel de ciocolată cu lapte'', a spus ea adăugând că aroma era ''dulce ca un sos de ciocolată''. AGERPRES.

Citeste si:
Bilanț negru după cutremurul din Japonia. Numărul morților a ajuns...
Bilanț negru după cutremurul...

Despre autor:

Alexandra Chivu
Alexandra Chivu scrie pentru 9AM din anul 2021, iar în prezent ocupă funcția de redactor-șef. Ea și-a început activitatea în presă în 2016, în cadrul Facultății de Jurnalism, unde a scris câteva articole pentru site-ul instituției. Ulterior, a publicat materiale în ziarul „Ultimă oră”. Și de aici a început greul. Primul impact important în carieră a fost în cadrul Digi FM, unde a redactat știri de radio. A început munca la revista Ciao, în 2017. Nu a poposit și a continuat la Fanatik, din 2018 până în 2019. În paralel, benevol, s-a ocupat în câteva rânduri de pagina de Facebook SOS Autism Brăila. Din 2019 și până în 2021 a lucrat la Playtech, apoi a ajuns în prezentul numit 9AM.
Mai multe

Ultima actualizare: 26 Decembrie 2021 - 12 : 12

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.