Actrița americană, Christina Applegate, deținătoarea premiului Emmy, printr-o postare pe pagin sa de Twitter, a anunțat că a fost diagnosticată cu scleroză multiplă.

Actrița Christina Applegate, diagnosticată cu scleroză multiplă

„Salut, prieteni! Acum câteva luni am fost diagnosticat cu scleroză multiplă (MS). A fost o călătorie ciudată. Dar am avut sprijin câtorva oameni care știu că au aceeași afecțiune. A fost un drum greu. Dar, așa cum toți știm, drumul merge mai departe. Cu excepția cazului în care vreun tâmpit îl blochează ", a fost mesajul actriței, postat pe o rețea de socializare.

Actrița a câștigat premiul Primetime Emmy pentru rolul său dintr-un serial de comedie, în "Friends", în anul 2003. Aceasta a fost nominalizată la aceeași categorie pentru același serial și în anul 2004.

În anul 2008 și 2009, Applegate a fost nominalizată la categoria cea mai bună actriță într-un serial de comedie pentru rolul său din „Samantha Who?”. În 2019 și 2020, ea a fost nominalizată la categoria pentru cea mai bună actriță în rol principal pentru „Dead to Me”.

A fost diagnosticată cu cancer la sân

Applegate a avut norocul să fie nominalizată și Globurile de Aur și a fost selectată de mai multe ori pentru Screen Actors Guild Awards și People's Choice Awards.

În anul 2008, actrița americană a fost diagnosticată cu cancer la sân. Vedeta a suferit o mastectomie bilaterală.

Scleroza multiplă (MS) este o boală care afectează în mare parte creierul și măduva spinării, cauzând probleme de vedere și de echilibru. În cele mai multe cazuri, această afecțiune poate fi tratată, deși speranța de viață este minimă. Această boală este de 2-3 ori mai întâlnită la femei decât la bărbați.


Despre autor:

Valentina Podgorneac
Valentina Podgorneac este originară din Republica Moldova și la vârsta de doar 16 ani a ales să se mute la București pentru a-și continua studiile liceale. În anul 2017 a absolvit un colegiu cu profil economic, însă pasiunea pentru scris a fost mult mai puternică decât orice altă dorință. În timpul studiilor a redactat comunicate de presă în cadrul Organizației Studenților și Elevilor Basarabeni din București. A efectuat stagii de practică la agenția de presă RADOR și la Biroul de Comunicare al Ministerului Educației, acumulând multe informații și sfaturi utile pentru viitoarea sa carieră. A urmat un Curs de Dicție și Discurs Public cu Veronica Coberman, mentor în comunicare.

Valentina Podgorneac este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, iar de mai bine de un an face parte din familia 9AM. Iubește să știe tot ce mișcă, să fie informată, și la rândul ei, să informeze și pe alții, deoarece un om informat este un om puternic. Pentru ea, scrisul nu este doar o pasiune, ci un stil de viață.
Mai multe

Ultima actualizare: 10 August 2021 - 01 : 08

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.