Izabela, concurentă în emisiunea „Mireasa”, de la Antena 1, a ajuns de urgență la spital. Tânăra a suferit noaptea trecută atacuri de panică. Deși șocate de evenimentul neplăcut, Gabriela Cristea, gazda emisiunii, și una dintre concurente au legat cele mai recente întâmplări cu participanta, ajungând la unele concluzii în ceea ce privește starea ei de sănătate.

Izabela, concurentă în cadrul show-ului Mireasa, a ajuns de urgență la spital

Întâmplarea a adus panică în casa „Mireasa”, așa că participanții i-au înștiințat pe producători că Izabela nu se simte bine. Echipa show-ului a chemat de urgență un echipaj medical, pentru a-i oferi îngrijiri de specialitate tinerei.

„E foarte trist ce se întâmplă, dar mai trist, din punctul meu de vedere, este că știind, bănuiesc că mama ei, familia ei, știa lucrul acesta, de crizele acestea și astăzi s-a aflat exact ce vorbeam noi data trecută că are epilepsie, așa a spus doamna doctor că din punctul meu de vedere nu înțeleg de ce vrea să mai rămână acolo”, a povestit una dintre concurentele emisiunii matrimoniale.

La rândul ei, Gabriela Cristea a explicat situația în care se află Izabela, îndemnându-i pe concurenți să nu se pripescă în a da un verdic referitor la sănătatea fetei.

„Stați puțin. Stați să ne înțelegem asupta unui aspect. Unu la mână, oamenii care suferă de orice boală nu înseamnă că trebuie să fie marginalizați, iar faptul că Izabela suferă de o anumită boală, nu știm dacă este epilepsie, eu nu m-aș hazarda, mai ales că mama ei înțeleg că a fost la o grămadă de medici care i-au infirmat până la momentul acesta, acest diagnostic, cel puțin așa ne-a spus nouă”, a declarat moderatoarea TV.

Mama Izabelei i-a cerut fiicei să părăsească show-ul

Blaze, partenerul tinerei, a discutat cu mama acesteia și a transmis echipei că femeia i-a cerut să o convingă pe Izabela să iasă din casa „Mireasa”. De asemenea, părintele s-a impus și într-o intervenție live: „Ea nu mai are ce căuta acolo în emisiune, deci nu mai are ce căuta!”.


Despre autor:

Alexandra Chivu
Alexandra Chivu scrie pentru 9AM din anul 2021, iar în prezent ocupă funcția de redactor-șef. Ea și-a început activitatea în presă în 2016, în cadrul Facultății de Jurnalism, unde a scris câteva articole pentru site-ul instituției. Ulterior, a publicat materiale în ziarul „Ultimă oră”. Și de aici a început greul. Primul impact important în carieră a fost în cadrul Digi FM, unde a redactat știri de radio. A început munca la revista Ciao, în 2017. Nu a poposit și a continuat la Fanatik, din 2018 până în 2019. În paralel, benevol, s-a ocupat în câteva rânduri de pagina de Facebook SOS Autism Brăila. Din 2019 și până în 2021 a lucrat la Playtech, apoi a ajuns în prezentul numit 9AM.
Mai multe

Ultima actualizare: 12 Iunie 2021 - 12 : 06

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.