Toată echipa „Asia Express”, alături de concurenți, se află deja pe platourile de filmare. Producătoarea Mona Segall și colegii săi sunt în linie dreaptă cu organizarea probelor. La fel stă situația și în pauze. Aceștia au fost surprinși de un coechipier dansând, pe nisip, pe una dintre cele mai cunoscute piese ale lui Cheloo.
„Asia Exress” continuă, iar sezonul 4 este o certitudine. Echipa show-ului ne-a anunțat prin toate canalele disponibile că show-ul fenomen se va desfășura și în acest an, în aceleași condiții, doar că în alte destinații. În plus, până ce va apărea și pe micile ecrane, din teren primim imagini cu ce ne așteaptă.
Unele dintre ele au fost surprinse de un membru al echipei Antena 1, care i-a filmat pe ceilalți coechipieri, împreună cu producătoarea, dansând pe celebra melodie a lui Cheloo feat. Mărgineanu - „O zi ca oricare alta”.
Gina Pistol a fost înlocuită de Irina Fodor. Ce sfaturi i-a dat înainte de plecare
Irina Fodor a plecat în noua aventură de la „Asia Express”, cel mai dur reality-show din România, unde va fi gazda emisiunii, înlocuind-o pe Gina Pistol, care se află în concediu maternal. Blondina nu s-a abținut și a sunat-o imediat pe Irina, când a aflat că ea îi va ține locul cald până ce se va întoarce. Aceasta i-a dat câteva sfaturi înainte de plecare.
„Am vorbit cu Gina săptămâna trecută. M-a sunat să îmi facă un training. Și primul lucru pe care mi l-a spus a fost să îmi iau un sac de dormit, pentru că nu peste tot o să fie bine la cazare. Mi-a zis să îmi iau o geantă de sală cu care să mă mișc pe teren. Să adorm repede pentru că nu am foarte mult timp la dispoziție”, a mărturisit Irina Fodor în cadrul „Xtra Night Show”.
Concurenții sezonului 4
Cursa sezonului 4 „Asia Express” va porni din Turcia, va continua cu Georgia, Azerbaidjan și alte destinații-surpriză. Curajoșii care au spus „da” provocării sunt Connect-R și Shift, Mihai și Elwira Petre, Lidia Buble și sora ei, Estera, Patrizia Paglieri și fiul ei, Francy, Cosmin Natanticu și soția lui, Eliza, Alexandra Ungureanu alături de mama ei, Cuza și Emy de la „Noaptea Târziu”, Adriana Trandafir și fiica ei, Maria Speranța, și Lorelei și Zarug, două nume celebre în sfera virtuală.
Echipa lui Mario Fresh, implicată într-un accident. Declarațiile...
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Analiză Clean Recycle: numărul deșeurilor de ambalaje, în creștere de sărbători
Sursa: green.start-up.ro
-
Femeia care rescrie felul în care copiii învață să vorbească
Sursa: start-up.ro
-
Răzvan Ghenu, Arggo: Ne confruntăm cu din ce în ce mai multe atacuri cibernetice
Sursa: retail.ro
-
Care este ziua ta norocoasă în funcție de zodie în săptămâna 29 aprilie - 5 mai
Sursa: garbo.ro
-
UniCredit va oferi carduri adaptate pentru nevăzători
Sursa: futurebanking.ro
-
Oracolul Îngerilor: Ce mesaj are Îngerul Păzitor pentru 26 aprilie 2024?
Sursa: kudika.ro
-
Pleci în Germania la Campionatul European de Fotbal? Ce sfaturi are un...
Sursa: wall-street.ro