Ediția din 21 mai 2021 a reality show-ului „Survivor”, de la Kanal D, i-a readus pe Faimoși în postura de a-și nominaliza un coleg spre eliminare. Consiliul s-a desfășurat în condiții „vitrege” fiindcă, din zi în zi, conflictele între cei roșii se adâncesc. Jignirile, minsiuna, bârfa și lipsa de empatie sunt factorii care îi aduc în punctul de a pierde atât jocuri, cât și omenia unul față de celălalt, acuză mai toate vedetele din această tabără.
După ce fiecare și-a expus votul, în urma numărării acestora, a reieșit că Sebastian Chitoșcă este cel nominalizat spre eliminare din primul Consiliu de eliminare al săptămânii, rezultat în urma primului joc de imunitate, jucat și pierdut de Faimoși. Înainte de a-și auzi verdictul, fotbalistul a ținut să facă o completare a tot ceea ce s-a întâmplat în junglă, în interiorul echipei sale.
„Eu nu am văzut, atunci când eram în tabără, ceea ce susține Ștefan. Ceea ce pot să vă garantez este că nu cred că Raluca putea să facă o strategie, cum zice el. Noi nu am discutat despre cum dăm astăzi voturile. Oricum, Raluca, de una singură, nu poate să-l scoată în față pe Ștefan”, a spus Chitoșcă.
Și lui Ștefan i s-a acordat dreptul la replică: „Tot ceea ce am povestit despre Raluca, într-un fel sau altul, fata de lângă ea mi-a confirmat că, într-un fel sau altul, Raluca încerca să o convingă pe Andreea să mă voteze pe mine. Mi-ai demonstrat cât de falsă ești” De asemenea, Raluca a dorit să intervină: „Andreea, m-ai întrebat ce votează băieții după ce m-ai întrebat dacă îl voi vota pe Ștefan? Nu te alarma, Ștefan, nu te va nominaliza nimeni.
Pentru a avea și părerea unui nou venit, moderatorul emisiunii, Daniel Pavel, l-a integrat în dialog și pe Cucu. Artistul a declarat că nu știe care este punctul nevralgic al echipei și de ce ajung constant pe marginea prăpastiei:„Nu-mi dau seama care e treaba. Echipa noastră este împărțită în două. Avem și momente în care funcționăm ca un tot, dar bârfa e la putere. Suntem o echipă de bârfitor. Stăm și ascultăm după copaci, pe plajă”.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
[hi]Digitail[/hi], drumul din Iași la investiție series B și peste 10.000 de...
Sursa: start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
George Burcea, moment controversat! De ce a izbucnit când a fost întrebat...
Sursa: kudika.ro
-
Tragedie șocantă în showbiz. Celebrele gemene Kessler au murit mână în mână,...
Sursa: garbo.ro