Reuniunea de miercuri a ministrilor de Finante a fost oprita dupa o ora si ceva, participantii afirmand ca liderii eleni trebuie mai intai sa cada de acord cu reprezentantii Comisiei Europene, Bancii Centrale Europene (BCE) si FMI asupra masurilor necesare. Si aceasta intalnire a fost insa intrerupta joi dimineata, cele doua parti afirmand ca se vor intalni din nou in cursul zilei in speranta unui acord.
Ministrul finlandez de Finante a spus ca el si omologii sai din zona euro se vor reuni din nou joi dupa-amiaza, pentru a discuta daca si cand poate primi Grecia fondurile necesare. Grecia mai are de primit 7,2 miliarde de euro din programul de sprijin de 240 de miliarde de euro care expira pe 30 iunie. In lipsa ajutorului, autoritatile de la Atena nu vor putea plati FMI datorii de 1,54 miliarde de euro scadente la sfarsitul lunii.
Incapacitatea de a-si respecta obligatiile financiare catre creditorii internationali, FMI si guvernele zonei euro ar putea obliga Grecia sa iasa din zona euro. Un document obtinut miercuri de Wall Street Journal arata ca exista inca diferente majore intre Grecia si creditori, legate de solutiile de revenire la sanatate financiara si reducere a datoriilor care se apropie de 180% din PIB.
Documentul, o versiune detaliata a propunerilor de reforma ale Greciei, include observatiile creditorilor. Acestia cer reducerea majorarilor de taxe impuse companiilor si dublarea reducerii cheltuielilor pentru aparare. Creditorii vor si venituri mai mari din taxa pe vanzari si reducerea beneficiilor din pensii, in loc de cresterea contributiilor.
Negociatorii au un timp limitat la dispozitie pentru eliminarea diferentelor. Parlamentul elen trebuie sa aprobe masurile, cel mai devreme weekend-ul viitor, inainte ca Atena sa poata primi noi fonduri. Tsipras a atacat solicitarile creditorilor, afirmand pe Twitter ca atata timp cat Grecia introduce masuri care permit respectarea tintelor bugetare creditorii ar trebui sa le accepte. Indicele Stoxx Europe 600 este in declin cu 0,5%, iar ASE al bursei din Atena cu 0,7%, continuand evolutia negativa inregistrata miercuri, scrie MEDIAFAX.
Banca Mondială propune 4 scenarii cu privire la pensiile de...
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
Ideea simplă care digitalizează un domeniu blocat în timp | Cum funcționează...
Sursa: start-up.ro
-
Tragedie șocantă în showbiz. Celebrele gemene Kessler au murit mână în mână,...
Sursa: garbo.ro
-
Cum arată și cu ce se ocupă noul iubit al Deei Maxer? Meseria care îl va face...
Sursa: kudika.ro