Business 8 Iunie 2015 18:38
Comisia Europeana cere unor 15 state membre, intre care si Romaniei, sa ii puna la dispozitie un numar substantial de scrisori de confort emise de autoritatile fiscale catre companii, iar Estonia si Polonia au termen de o luna sa prezinte informatii privind practicile in domeniul fiscalitatii.

Scrisorile de confort emise de autoritati catre companii, in probleme fiscale specifice, nu reprezinta de regula o problema, potrivit legislatiei europene in domeniul ajutoarelor de stat, cu exceptia cazurilor in care ofera avantaje selective anumitor companii sau grupuri de companii, care afecteaza concurenta, se arata intr-un comunicat al Comisiei Europene.

Comisia Europeana a cerut tuturor statelor membre sa ofere informatii legate de practicile fiscale nationale, pentru a clarifica suspiciunile ca scrisorile de confort pot constitui ajutoare de stat ilegale. Cu exceptia Estoniei si Poloniei, toate statele membre au colaborat, oferind informatiile solicitate de CE. In baza informatiilor oferite de tarile UE, Comisia a decis sa solicite luni unor 15 state membre, un numar substantial de scrisori de confort. Aceasta solicitare nu inseamna ca acest fapt va conduce in mod automat la investigatii impotriva unor tari, legate de beneficiarii scrisorilor de confort, potrivit comunicatului, scrie MEDIAFAX.

Pana acum Estonia si Polonia au refuzat sa raspunda solicitarilor Executivului UE pentru informatii in domeniul practicilor fiscale, iar daca cele doua tari nu vor face acest lucru in termen de o luna, Comisia le poate reclama la Curtea Europeana de Justitie.

"Construim puzzle-ul practicilor fiscale in UE. Uneori trebuie sa cerem statelor membre de doua sau de mai multe ori sa ofere informatii. In baza raspunsurilor primite pana acum, solicit unor 15 state sa prezinte scrisorile de confort. Vrem sa analizam cu atentie daca tarile membre se folosesc de aceste scrisori pentru a oferi companiilor avantaje fiscale selective, care incalca legislatia UE", a declarat comisarul pentru Concurenta Margrethe Vestager.

Estonia si Polonia nu au dat raspunsuri adecvate, detaliate, justificand cu secretul fiscal si principiul proportionalitatii. Cele doua state au furnizat doar informatii generale, dar au refuzat sa dea detalii referitoare la scrisorile de confort emise in perioada 2010-2013.

Citeste si:
Război Israel-Hamas/Ursula von der Leyen: „Aclamarea teroriștilor...
Război Israel-Hamas/Ursula...

Comisia Europeana are insa dreptul legal sa solicite ori informatie pe care o considera necesara pentru o investigatie referitoare la ajutoarele de stat, iar tarile membre au obligatia legala sa raspunda.

Comisia Europeana investigheaza din iunie 2013 practicile fiscale ale unor state membre, iar din decembrie 2014 a extins solicitarea de informatii la toate statele membre.

In prezent, Comisia trimite solicitari pentru scrisori de confort Austriei, Belgiei, Cehiei, Danemarcei, Finlandei, Frantei, Germaniei, Ungariei, Italiei, Lituaniei, Portugaliei, Romaniei, Slovaciei, Spaniei si Suediei.

Comisia a cerut deja aceste informatiii Ciprului, Irlandei, Luxembourgului, Maltei, Olandei si Marii Britanii.

In baza informatiilor primite, Comisia nu a considerat sa faca solicitari similare Bulgariei, Croatiei, Greciei, Letoniei si Sloveniei.

Citeste si:
Citu, mesaj pentru cei din PSD care "chiulesc organizat" de investitur
Citu, mesaj pentru cei din...

In martie 2014, Comisia a emis un ordin prin care cerea Luxembourgului sa ofere informatiile solicitate, referitoare la scrisorile de confort si impozitarea drepturilor de proprietate intelectuala. In luna decembrie, autoritatile din Luxembourg au recunoscut dreptul Comisiei de a investiga practicile in domeniul scrisorilor de confort si au furnizat informatiile solicitate.

In prezent, Comisia deruleaza cinci investigatii aprofundate privind posibilitatea ca scrisorile de confort sa ofere avantaje incorecte. In iunie 2014, CE a deschis astfel de investigatii referitoare la activitatea Apple in Irlanda, Starbucks in Olanda si Fiat Finance & Trade in Luxembourg. In octombrie, Comisia a initiat o alta investigatie privind activitatea Amazon in Luxembourg.

Investigatiile analizeaza daca scrisorile de confort dau un avantaj selectiv unei anumite companii, incalcand astfel legislatia europeana.

Citeste si:
Chase & Status pregătesc un show incendiar la festivalul Massif
Chase & Status pregătesc un...

In februarie 2015, Comisia a deschis o investigatie aprofundata referitoare la un program din Belgia, care ofera companiilor obligatiile fiscale reduse in Belgia.

Comisia lucreaza la cresterea transparentei in domeniul scrisorilor de confort, in cadrul masurilor impotriva evaziunii fiscale. Astfel, in martie 2015 ministrii de Finante europeni au aprobat la o sedinta informala organizata la Riga schimbul automat de informatii in domeniul scrisorilor de confort, iar negocierile tehnice inregistreaza progrese. Noile reguli ar trebui sa intre in vigoare in ianuarie 2016.

Pe 17 iunie, Comisia va adopta un plan de actiune pentru ca impozitarea companiilor sa fie mai corecta, mai eficienta si mai transparenta la nivelul UE. Planul va include masuri pentru limitarea practicilor companiilor de evitare a platii impozitelor si promovarea unui sistem de taxare care sa sustina cresterea economica.

Citeste si:
Șeful Statului Major al Apărării, despre introducerea serviciului...
Șeful Statului Major al...

Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.